Sunshine - poeziile altor autori
- Strada sufletului - Sorin Cerin
Din ce zăpadă să-mi fi clădit inima,
să nu se mai topească,
pe strada sufletului,
florilor de gheaţă răsărite,
- Credinţă şi înţelegere - Sorin Cerin
Nu pot să cred în pensula,
cu care Dumnezeu ne-a zugrăvit lumea,
denumind-o Iluzia Vieţii.
- În noi înşine, de noi înşine - Sorin Cerin
Buruieni de imagini ne năpădesc gândurile,
care ne urzică menirea,
spre a o îndrepta mai repede,
către moartea din abatorul vieţii.
- Moarte şi Destin - Sorin Cerin
Colţii de foc ai Adevărului,
sfâşie carnea putrezită a clipelor,
în cimitirele blestemate să suporte moartea,
uitării de tot şi de toate.
- Îngeri şi Nemurire - Sorin Cerin
E atât de multă linişte,
pe aripile îngerilor mei,
sculptaţi în marmora altei existenţe,
unde nu există nici durere şi nici suspin,
- Clipele atât de istovite de noi înșine - Sorin Cerin
Ferestre oarbe de Vise,
ne așteaptă Pașii Gândurilor,
prin gările părăsite de Amintiri,
ce ne-au lăsat în urmă,
- Virgule de Sentimente - Sorin Cerin
Urme descântate cu Virgule,
de Sentimente,
tot mai adânci și întunecate,
ce se înfășoară,
- Până când ne-am întâlnit Fericirea - Sorin Cerin
Petale cu Simțăminte de flăcări,
aprinse de Inimile de Foc,
ale florilor unor Cuvinte,
ce-aș vrea să ți le dăruiesc,
- Ridurile Viselor - Sorin Cerin
Priviri mototolite,
zac prin coșurile de gunoi,
ale Timpului,
care le-a aruncat,
- Regrete și Împotriviri - Sorin Cerin
Palme de nori,
plesnesc seninul Cerului,
unui Adevăr,
la care ne-am închinat,

Distribuie aceste poezii: