Silvia Filip - creaţii proprii

La indigo...

Convorbiri trase la indigo
Nu simt nimic

Când marea-ți va îngenunchia asemeni unui cavaler
Sub tălpi de nisip cu miros de scoici
Îți va aduce ecou de păsări marine
Și-ți va cânta o melodie pudrată cu praf de tânguire.

Dacă toamna ar țese covor din penele căzute
Ale păsărilor ce se zoresc să plece,
Ar ghici în zbaterile arpilor lor
Zbuciumul și tristețea că pleacă,

Bulbi de zambile mi-ai dăruit
Într-o zi ninsă de tâmplele tale
Îngândurate de nesomn...
I-am sădit în stratul iubirii noastre,

Dacă vara...
Dacă vara ar ajunge să se odihnească într-un hamac,
sub crengi umile de cireș,
alunecând cu privirea pe roșii maci,

Dacă gândul…

Dacă gândul ar avea pași,
s-ar transforma degrabă din pași șovăielnici și nesiguri

Noi doi ne-am izolat de bunăvoie
Într-o coajă de nucă macadamia,
Fără nisip printre dinții smălțuiți de trăiri
Şi fără tremur de vocale purtate de vânt,

Un pescăruș are pe aripi tabloul
Cerului cu fâșii de vânt
Și nori măslinii.
Îl leagănă când într-o parte,

Mi-ai fisurat sufletul
Și l-ai destabilizat
Intenționat sau în glumă…
Are capilare sângerânde

Femeie, tu...
Leoaică stând la pândă
Să aduni frumusețea din jur
Să o cuprinzi cu unghii