MonicaBerglund - creaţii proprii

Dacă sunt veselă sau tristă,
Eu nu-i spun dragoste
Căci ea nu mai există
De când nu mai suntem copii.

Ce fericire mare simt,
Când merg cu gândul înapoi,
Și lepădându-mă de toate,
Rămân cu mine singură in noapte.

Și dacă-i dragoste n-o poți distruge,
Și dacă-i dragoste n-o poți lua
Și dacă-i dragoste n-o poți ucide
Și dacă-i dragoste n-o poți fura.

Între mine și tine e o lume întreagă,
Cu mări, cu oceane, cu munți și cu văi
Cu oameni zeci de milioane,
O lume cu soare, o lume cu ploi,

Daca aș tăcea, mi-ai auzi tăcerea?
De nu m-ai privi, m-ai vedea?
Daca n-aș fi, ți-ai aminti de mine?
Și ți-aș lipsi daca n-aș exista?

Adevărat si cu durere-ți spun,
Că nu-i ceva mai tainic și mai sfânt
Pentru noi pe acest pământ,și chiar și dincolo de el,
Ca dragostea de mamă pentru prunc.

Mă simt acum ca într-o altă lume,
Departe fiind de tine, nu-nțeleg
De ce durerea asta ce m-apasă,
O simt ca pe-o plăcere ce-o aștept.

Din daruri lumea s-a făcut,
Așa credeam fiind copil;
Acum însă, cred că s-a născut
Din suferință și din chin.

Trecută-i clipa viitoare,
Prezentul e ceva în transformare,
Cu greu accepți ideea mare
Că noi suntem numai trecut.

Lăsați-mă să spun ce am de spus,
Nimic și nimeni nu mă poate opri;
De m-auziți sau nu, să știți:
Cuvântul este arma mea.