MonicaBerglund - creaţii proprii

Eu între două lumi mă-mpart
Și pe-amândouă le iubesc la fel;
Cu mine duc tot ce am luat
Și-n urmă las câte ceva mereu.

În fața voastră vin acum,
Cu bucurie și speranță,
Eu nici măcar nu m-am născut;

Voi ați subestimat iubirea,
Inteligenței limite i-ați pus,
Ați profanat sexualitatea,
Și pare că n-a fost de ajuns !

Nefericiților, voi sunteți triști,
Voi nici măcar nu îndrăzniți,
De frica de a nu greși;
Voi nici nu vă îndragostiti,

De dincolo de zare am venit,
Și dincolo de zare mă mai caut
Apusu-mi este răsărit
Singurătatea-mi e tezaur.

Trecută-i clipa viitoare,
Prezentul e ceva în transformare,
Cu greu accepți ideea mare
Că noi suntem numai trecut.

Ca dintr-o amintire din trecut
Te întâlnesc din nou pe tine;
Chiar dacă nu te-am mai văzut
Uitând de ce-a fost rău,

Caută-mă dincolo de spațiu,
Caută-mă dincolo de timp,
Și încearcă să-nțelegi de la distanță
Că sunt acolo chiar când sunt aici.

La bradul de crăciun privind,
Cu luminițe colorate;
Lacrimi îmi curg împodobind,
Ideea de eternitate.

Între alb și negru e atâta culoare,
E atâta speranță, e atâta candoare;
E atâta trăire, e atâta lumină,
Sunt atâtea nuanțe. e forță divină.