Miana - creaţii proprii
- Feerie
Antalia-i locul
spre care zburăm,
la-nceput de vară,
ca să ne bronzăm.
- Vis de vară
Ochii tăi, în neagra noapte,
mă priveau iscoditor,
un zâmbet, în colţul gurii,
te făcea fermecător.
- Ochiul Domnului
Ochiul Domnului
Mai priveam spre cerul nopţii
plin de nori, întunecat,
- Eclipsă de lună
Soarele a apus spre seară,
Luna-ncearcă să răsară,
Dar pentru a şasea oară,
În Secolul XXI,
- Gelozie
Astăzi, marea-i ca safirul,
cu reflexe de topaz,
soarele discret răsare
şi-o sarută în extaz.
- Luna
Corabia selenară
printre nori pluteşte
oare încotro se-ndreaptă,
și cine vâsleşte?
- Ploaie de vară
Se frâng copacii de furtună,
şi praful alb pluteşte-n zări,
cu geamăt scurt oftează vântul
şi lacrimi are bolta-n nori.
- De ziua mea
Doamne, nu ştiu ce-mi doresc,
dar de stau şi mă gândesc,
aş vrea multă sănătate,
că deja avem de toate.
- Vacanţă la Dunăre
Alexandru ş-al lui fiu
- Mihăiţă cel hazliu -
au plecat într-o vacanţă,
plini de importanţă.
- Iubeşte-mă!
Îmi doresc nespus
- tu să înţelegi
că te-am aşteptat
luni şi ani întregi.

Distribuie acest autor: