Miana - creaţii proprii

mianaCine sunt?

Cine sunt cu adevărat,
deseori m-am întrebat;
cine-s eu în lumea mare,
unde-i locul meu sub soare?

Sunt în primul rând femeie...
mamă, ca să-ţi faci idee!
în viaţă sunt o luptătoare,
am fost soţie iubitoare.

Sunt un leu – regele junglei,
sub semnul soarelui născut;
m-am bucurat de toate-n viaţă
tot ce-i uman mi-e cunoscut.

Să fiu un lider plin de zel,
să mă remarc prin cutezanţă,
era-n a mea adolescenţă
şi mai târziu al vieţii ţel.

Sunt om simplu - de cuvânt
nu arunc vorbe în vânt,
Stenografia - Henri Stahl
m-a propulsat pe-al vieţii val.

Şi port în suflet o credinţă –
Eu sunt un simbol de putere,
prin agerimea minţii mele,
văd în cifre – toate cele.

Viaţa-i calcul strict - magie,
o poţi verifica în chei...
aduni - îţi înmulţeşti puterea,
şi scazi când îţi împarţi averea.

Aleg să merg pe calea dreaptă,
şi chiar îmi judec orice faptă,
simt energia-mi creatoare
când soarele răsare-n zare...

Prietenoasă, creativă,
captez atenţia oricui,
sunt despotul prietenos
sau arogantul ce-şi înclină
balanţa în favoarea lui.

Pot fi tot ce-mi propun în taină,
când am resursa necesară.
Sunt rece ca un sloi de gheată
emoţii nu-mi citeşti pe faţă.

În clipa când aleg bărbatul,
voi străluci ca briliantul,
sunt caldă, fină, senzuală
şi receptiv pasională.

Rămas-am singură în cuşcă...
atenție, leoaica muşcă!



- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Iubire

    Am plecat să colind lumea cea mare,
    scăldată de ape, iubită de soare,
    şi chiar mi-a plăcut ce am văzut,
    dar m-am întors deoarece-mi place mai mult,

  • Cine eşti?

    Eşti iubirea mea profundă,
    dintr-o zi caldă de vară,
    te doresc cu duioşie
    şi mi-e inima uşoară.

  • Idilă

    Privirea ta mă ţintuia
    avidă-n aşteptare,
    am tresărit şi am răspuns
    la marea ta ardoare.

  • Întâmplare

    Nu-i nimic întâmplător
    cât trăim sub soare,
    întâlnirea noastă însă
    a fost o-ntâmplare.

  • Acel fluturaş de noapte

    S-a-nvârtit în jurul unei lumânări,
    crezând că-i soarele.
    Era fericit şi nu ştia că totu-i minciună.
    Spre ziuă, lumânarea s-a stins

  • Iubitul

    Priveam în asfinţit cum marea
    se legăna încet spre mal,
    când te-am văzut venind călare,
    pe creasta unui val.

  • Inocenta

    Venise fata de la țară,
    păr castaniu, în cozi purtat,
    avea o talie de viespe,
    mersul sprințar, ușor stilat.

  • Claca

    În casa bunicilor va fi clacă mare,
    bunica se pregăteşte ca de sărbătoare.
    Mă trezeşte și mă smulge din a mele vise
    cu figura-i luminoasă, parcă nu dormise.

  • Lei sub semnul soarelui

    S-a născut ea - o leoaică – chiar la polul frigului,
    Mariana o numiră ca revista timpului.
    A venit pe lume mică, cât o lingură din lemn,
    nu ştiau de-o să trăiască, aşteptau cu toţi un semn.

  • Fany

    Ş-a cusut zestrea pe pânză de păianjen, ca-n poveste,
    îngânând cântece tandre şi punând flori la ferestre.
    Dar i-a fost furată zestrea, tot ce poţi s-agoniseşti
    tata însă a consolat-o, c-o iubea cum nu gândeşti.