Maria Tudor - creaţii proprii

Îmi permit să te uit,
Dar tu n-ai niciun drept
Să-mi uiți chipul iubit
Și sufletul înțelept.

Mi-ai fost liniște în suflet,
Mi-ai fost haos în minte.
Te-am lăsat incomplet,
Ca să-ți aduci aminte

Te las…rămâi trecutul meu
Dorul tău e lângă mine,
Iar tu treci atât de greu,
Mi-am lăsat inima la tine…

Mă uit pe cer, și cade
O stea căzatoare…e ca tine,
Așa ești tu pentru mine,
Și amintirea ta cu totul arde.

Am căzut ca să mă prinzi,
Dar m-ai lăsat să cad.
Așa c-am căzut pân-am ajuns în iad,
Doar acolo te fac să mă mai auzi.

Pleacă…dar vino înapoi doar dacă nu mai pot.
Te voi aștepta, până când te voi lăsa de tot.
Zilele o să fie pline de dor, un dor apăsător,
Și suferința mea o să te facă, iar, un visător.

Ți-am ales ochii
cu care să mă vezi,
dar aveai altă pereche
pentru restul oamenilor.

Cum să omori o lalea,
Fără să scapi de furia mea?
Când durerea eu o simt,
Și moartea ți-o presimt.

Prefer să mor, nu e prima dată,
Am murit de-atâtea ori în viață.
Nu mă consider o simplă fată,
Mereu, cu părere de rău, a ta creață.

Acum chiar e sfârșitul poveștii noastre,
Mi-e greu să spun, să aud și să gandesc asta,
Sunt într-o adâncă mare de supărare,
Din păcate valurile mari mă vor devasta.