Lucianhojbota - creaţii proprii

1) Geloză

Tinereți apuse își blesteamă inocența
Ce, cândva, a stat drept odă a divine triluri.

Prăpăditor, un simț amarnic se răscoală,
Ce urăște, ce iubește-orice mândrie!
Vrea să știe, c-un amarnic dor și-o boală
De urgie, de ce e setea de știință

Îți iubesc taina și-ți iubesc cuvântul
Îți cântă zeii-n harpe-orice mișcare!
Tu ești tăcerea ce, șireată tare,
Adânc îi sapă liniștii mormântul...

Distant sun-înc-o chitară,
Sună iară;
Și s-a umplut la han de oameni
Decuseară.

Satanici frisoane răsar însetate,
Dornice tare să muște din mine,
Să-mi bântuie zilnic mintea și gândul,
S-aducă aminte, fără rușine

Nu e demn de-a ta mărie, împărate, al meu port;
Mama mea-i croitoreasă, iar tatăl meu e mort
De-atâția ani, și bani să viu aici deloc n-avui
Și lăsai desaga goală numai păsu-mi să ți-l spui!

”Inima satură-se de iubit,
Să fie omul fericit!”
”Ce, nu știi? De n-ar iubi
Sufletul s-ar pustii,

Surâzător îți zace chipul în poala câmpului cu flori,
Și-l visezi pe-o coală albă cu miliarde de culori
Ce suspină-n rând cu tine-un dulce și un singur dor...

N-a-ncercat nimeni să-ți facă azi pe plac,
Încerc eu. Încearcă și-un nenorocit!
Ce ți-e ție dac-un înger sau un drac

De când sunt pe-acest pământ,
În gând, bunico, îți ziceam
Că tu ești darul meu preasfânt
Ce nu îl meritam...