Ioan Daniel - creaţii proprii

Leagănul copilăriei

Mi s-a dat să mă nasc tocmai în Bogata de Jos , un sat ardelean ascuns de priviri indiscrete în inima Transilvaniei , sub aripa ploii bvinecuvântate de Dumnezeu în primăvara ce-ți mângâie ochii cu atâtea jiorele și ciocănași de la Dâmburi .
Așa cum și azi anii, se duc pe măgura timpului , tot așa și atunci în frageda-mi pruncie, s-au scurs fără veste și fără să te prinzi , iar eu m-am trezit umblând pe afară la lemne și miei , la soare și vânt ,în zbor și pe aripi de ploaie și dor , pe măguri de vise și soare cu razele vii .
Mi-am împletit visele cu roua cerului și lăsându-mi imaginația liberă să zboare pe aripi de vânt , în Coastă sau pe Lornițul acela ciudat ce străjuie satul dincolo de vale, adesea m-am plimbat printre stelele Bogății de Jos , suvurându-le lumina și culorile .
Când eram mic ,mă împleteam cu visele și trăiam într-o lume ciudată , învelind lumina în vis și visu-n lumină,
până sub streașina zilei ce-ți zâmbește așa de frumos , aducându-ți aminte doar de pașii făcuți pe lumină .
Atunci , în frageda-mi pruncie , adeseori mă plimbam în vise pe câmpuri în floare , iar cerul atât de minunat îmi mângâia sufletul cu atâtea lucruri neobișnuite și pline de o gingășie fără seamăn pe pământul acesta .
Fiind într-o familie mai numeroasă și mai săracă , de mic copil a trebuit să-mi ajut părinții la felurite treburi pe afară , prin casă , ori la câmp ; eu fiind mai mare la mama și tata .
Astfel am fost trimis de timpuriu să pasc oile familiei primăvara devreme ,când mieii atât de scumpi și gingași sugeau lapte de la mamele lor , și apoi uneori zburdau, luând-o la fugă pe câmp, cât îi țineau picioarele , în nevinovăția lor ; unii de un alb imaculat ca zăpada , cu ochii lor așa de blânzi și plini de gingășie .
Pe Părăul Dălinii , ori pe Valea Târgului, mai adesea mergeam cu oile și mieii la păscut .
Vai , și când auzeam mieii cum își strigă mamele lor prelung, cu meee , meee , răscolind razele de lumină până pe frunza așteptării , să vină odată mama , unde s-a dus de m-a lăsat singur ?
Mi-amintesc cum înspre seară mieii find sătui și bine dispuși , se strângeau toți într-un grup mare și începeau să joace luând-o la fugă, care mai de care ,până la o distanță bună de oile care pășteau , apoi se întorceau și porneau în grup iarăși la fugă , de-ți săltau ochii de bucurie văzându-i parcă atât de fericiți că lor li s-a dat să calce pământul în fugă cu picioarele lor atât de nevinovate, căci ei știau doar să mănânce și să se joace în fuga lor atât de gingașă și scumpă .
Alteori , însă era o vreme de ploaie , mai bătea vântul rece de primăvară , hainele mi se mai udau , și frigul începea să pună stăpânire pe mine , dar căutam lemne, cât de cât mai uscate și aprindeam uneori cu greu focul care-mi înviora ființa cu căldura lui din față , căci în spate frigul tot mai apăsa , până mă întorceam și cu spatele la foc .
Și astfel , așa ca David, împăratul lui Israel , și eu mi-am petrecut copilăria pe câmp cu oile și mieii cei plini de atâta gingășie .
În palmele zilei niciodată nu-ți numeri gândurile sau pașii făcuți pe cărare , urmând mieii pe câmpul înverzit de roua cuvintelor, și trecând cu ei și cu oile peste Coastă , până în Rupturi , sau coborând pe urmă pe Valea Târgului,
unde sub maldărul de pruni am găsit primăvara bureți de prun pe care i-am cules și i-am dus acasă , și din care mama a făcut o tocăniță așa de bună de-ți lingeai și degetele, de gustul acela atât de scump și minunat .
24-01-2015