Gabriel Stanciulescu - creaţii proprii

Am învățat ce înseamnă să iubesc

S-a-ntâmplat să rabd o viață,
Să știu azi ce e iubirea,

Viața noastră-i o romanță

Cât de frumoasă ești femeie,
Te admir cu ochii, ce nu-i crezi,

Am să-ți fiu pavăză peste furtuni

Prin nori ploioși pășim acum,
Ne ceartă viața crunt și doare,

Poezia vârstei

Pe raza unui gând rebel,
Un adânc de suflet speră,

Nu sunt eu fără tine

Când tu, când eu, ne aliem cu supărarea,
După o zi cuminte se-aprinde un vulcan,

Mă fascinezi clipă de clipă

Când vrerea, din trăiri, frigea,
De abia aflasem că exiști,

Am simțit că mai trăiesc

Răpus de grijile simbriei,
M-am refugiat în dulci amaruri,

Zbor, inegal, printre versuri Eminesciene...

Citesc ades din versu-ți lin,
Mă nasc și mor de mii de ori,

De vei fi a mea...

Iubito, de vei fi a mea,
Cum o șoaptă-n noapte a zis,

Șoapte de iubire

Erau serile când ne plimbam
La Balcik, pe faleza plină,