Dunare - creaţii proprii

Să stăm înc-o clipă aici:
Sunt stâncile albe şi calde
Scoicile-întregi sunt doar mici
Şi-absurdul pare departe.

Când simt că timpul a-nceput
Să bată pentru mine mai încet
Când sufletul mi-l simt pustiu şi gol,
Uscat ca al unui vechi ascet,

Sunt doar un simplu container
în care-au fost aruncate gânduri
şi vorbe
şi vise

Umăr în umăr
Tâmplă în tâmplă
Stăm împreună
În lumea cea strâmtă.

Câteodată visez, câteodată mi-e dor
Câteodată mi-e foame
mi-e sete de tine
Câteodată mă uit, pierdut printre nori

Te blestem, făptură! În suflet
Să nu-ţi fie noaptea aproape,
Cărări de lumină în drum
Toţi sorii din cer să îţi sape!

Rândunică, rândunea,
Unde este casa ta?
Unde este cuibul tău
Ca să ştiu, să dorm şi eu?

Credeam că ştiu vântul ăsta:
Cădeam, pentru primele dăţi
Dar el şuiera a urcuşuri,
Asalt, spre înalte cetăţi.

Paşi, lângă umbre de ochi

“A fi”, lângă zări necuvinte,

De dincolo de mine, mă-ntorc iar către gânduri
Aşteaptă cam demult să le aştern în rânduri,
Aşteaptă cu răbdarea ce-o ai când trece-o vârstă:
Spre ele azi mă-îndrept, un orb pe-o punte-îngusta.