Dragos lucica - creaţii proprii

în grădinile nimănui din satul
îngropat sub cianuri
nu mai creşte nici iarba

în dimineți cu ferestre deschise
scăldate în miresme
de ierburi
bat palma

picioarele desculțe
străbat cărarea ce duce
înspre valea
din fundul grădinii

oasele astea
zâmbind abisurilor
precum o inimă tristă
îngână un cântec

casele îşi duc la bun sfârşit
visările din noapte
fără să clipocească
vreo lumină

câteodată
cuprins de oboseală
pui capul pe pernă
şi adormi buştean

în jurul nostru
un şir de zile
se rotesc
continuu

ca prin minune
ascultând liniştea
pruncul neastâmpărat
al inimii

ameţit de atâta frumos
în ochii tăi
florile rugului
din mărăciniş

niciodată cântecul ploilor
nu m-a impresionat
ca acum
urmărind cu câtă iubire