Costel Zgan - creaţii proprii
- Poem de-aprins focul amintirii
Oriunde-ai fi
tăcere
spune-mi
cu buzele tale mute
- Dragostea sfărmând patul lui Procust
Eşti liberă să-ţi faci de cap cu trandafirii
să faci nudism pe plajele din tei
să-ţi acordezi cu sentimente coarda firii
să dai cu tifla celor ce-şi spun zei
- Primăvara ca autoportret în verde
Primăvară de cleştar
mi-ai pus sufletul pe jar
Cum se-nalţă soarele
- Lumea o scrisoare pierdută de Dumnezeu
Aţi rămas tot haimanale
posteritatea degeaba a trecut
în fine Caragiale după Caragiale
are-un public surdomut
- Decalog în destrămare
Ajungă-i zilei răutatea ei
şi mie fericirea de-a fi trist
nevoie n-am de votcă sau femei
sunt singur Doamne deci exist
- Elegie de supravieţuire
Doamne iar am încurcat-o
viaţa mi s-a dus la dracu'
şi-i spun morţii adorato
de-azi cu tine-mi fac veacul
- Mi-a înmugurit vioara
Primăvară de cleştar
mi-ai pus sufletul pe jar
Cum se-nalţă soarele
- Pentru pâine
Ţăranul şi-a făcut din suflet
candelă de luminat neamul
Lumina ochilor săi
- Doină de reabilitare
Să ne treacă vai amarul
împuşcăm stele cu carul
Lumea să nu stea la rând
- Insomnii spontane
Nu ştiu de ce te iubesc
deşi
Eistein este egal cu mc pătrat

Distribuie acest autor: