Poezii despre Căsătorie:

Din hornul înnegrit de timp,
Se nalță Carul Mare și luna ca-o stea de mare;
Globuri colorate și nebuloase nude
Pe turnul cu cocori cinează.

Briza lucie de gheață curge ca un râu,
Desenând o câmpie în conuri de brad verde;
Zorile orfane se înghesuie la sân,
Soarele cu raze reci zugrăvește case sumbre.

Stelele albastre, pale, vechi rădăcini de-omăt,
Își desfăcură sigiliul și râmă peste glezne,
De sângerez ca ferestre în cioburi și plastic
Și printre ele colier de mărgele din lapte mi-e plasmă.

Ne plânge casa noastră albastră,
Un răcnet durut ce străbate prin piatră!
De-argint destinul se ridică-n ceață
Și scârție o scară dinspre lacul șarpe.

În țara lui Verde-de-Vie, florile,
Aveau culoarea strugurelui;
Petalele aurii ca zorile orfane,
Creșteau pe coame strânse de cai.

Am luat în pumn un zbor de negri lilieci,
Și-am pus din puf de păpădii la geam perdele,
Cât timp de vânt mă vor adăposti ele,
Va ști ulciorul vârf de apă din dovleci.

Văd armăsari cu pașii lor răzleți,
Copitele lor saltă printre lauri;
Din șa, eu îi privesc, semeți,
Visând la lupte grele de centauri.

Azi vântu-i roz, mă mângâie pe plete,
Mi-așterne în părul căprui parfum de levănțică,
Pe lac, uzine de cenușă, fumuri geometrice,
Neprihănite iubiri, înfing în pari minciuna

Pară brună cu buze de cărbune
oprește-ți ochii pe brațul meu
tomnatic ca-o bătrână în cârje.
Desfă-ți floarea romanță,

Îmi sunt tâmplele femei despărțite de pământ, până la brâu scufundate în apele noroiase, stăpânite de dragoni-păianjeni, cu pânze și coarne. Cu mâinile rugină printre crengi bolnave, acolo unde splendoarea aparține Pomului Roșu, palide fețe se oglindesc în dansul lacului de zgură. O numărătoare descrescândă a spiritelor naturii cu chip de păsări sălbatice, doamne de iederă, cu picioarele de bambus, tăcute și zvelte, de mână mă țin.

Culeg flori pentru părul lor îmbrobodit cu pânză de sticlă, cu gene de pământ și cu cerul pe genunchi. Sunt surde în plânsul lor, numai eu le aud spaimele dinlăuntrul lacrimilor de maici muribunde.