Aspiranta - creaţii proprii

În căutarea sinelui


Sunt o pribeagă-n propriul destin

Omule pribeag


Tu, omule pribeag, te uită la soroace

În calea mea-i căsuța lui moș Andrei, mi-e rudă
Și simt parcă îndemn degrabă să-i vorbesc,
Îl văd cum stă pe prispă ținând un băț cu trudă,
Iar ochii lui sunt triști și-abia mai zăresc.

Am zburat prosteşte cu aripi abia ivite, încă moi,
spre o lume necunoscută şi mi-am ars gândul-fluture,
gândul unui om mult prea mic pentru lumea plină de vulturi pleșuvi
care-și găsesc adăpost în cuiburile nepăzite,

Te privesc în tăcere, cu
teamă
că ai să mă prinzi
vrând

E frig şi plouă peste sat,
Iar vântul suieră nervos,
Nu simt că-ncet s-a înserat
Şi nici că timpu-i duşmănos.

O, Doamne, ajuns la vatră mea-napoi
După ce slugă am fost la cei fără de milă,
Cutremutat privesc cum totu-i doar noroi
Și-n cuibul meu e frig, iar viața mi-e umilă.

Un foc dumnezeiesc poete-n dar primești
Atunci când zbori, zâmbind printre cuvinte,
Purtat ești de o muză cu aripi îngerești
Ce-ți dăruiește har din locurile sfinte.