AlinD - creaţii proprii

Scriam tot timpul poezie,
Cu un avânt, de, suflet râzgâiat,
Să scot din mine apriga dorință,
De oameni să fiu ascultat

Eu tac și nu mai spun, nimica
Nici de trecut și nici de viitor
Când, mă zdrobește-ncet, secunda
Orologiului bufnind necruțător

Trag clopotul
În catedrala sufletului meu
Dangătul său greu 
În sinapse-mi vuiește,

Noi n-am venit în șei călare
Pe armăsarii de război
N-am mistuit totul în cale
Noi am avut un trai greoi

Toamnă târzie, ca o boală în trup
Frunzele moarte pe drum se întind
Și e rău și e frig, un tot putrezind
Prin grădini, adunate și arse pe rug

Ură din ură, un crez însemnat
Defect reclădit, greșit modelat
În bice ținut, aruncat printre lupi
Printre iele pierdut, trădat și corupt

Sunt un necredincios în zei nu-mi pun speranța
Și îi reneg, și, neg aproape tot
Aștept cu nerăbdare, când se termină ața
Să plec zâmbind în lumea stelelor din nord

Mă refugiez în noapte ca-ntr-un giulgiu
Pe ochi-mi tras pe gura în grimasă
Biet călător, fără țintă, fără casă
Mistuit mereu de-un veșnic aprig dor

Camera întunecoasă o umbră se ghicește
Pe pereții mohorâți, încet, se alungește
Cu plete întinse pe tavan, și forme-n retină
Cu șoapte demonice, susurând în surdină