AlbAtros - poeziile altor autori

Cît de sfioasa creste noaptea, palind încet din scara-n scara
Si cîta liniste se lasa; pe cer gramezile de stele
Rasar ca niciodata parca, iar luna plina printre ele,
S-alege alba si scînteie ca un ban nou într-o comoara.

Miresme dulci plutesc în aer sub bolti umbrite de liane,
Si-i liniste-n gradina toata si pace ca-ntr-o sahastrie
În care-ar fi murit viata învinsa de melancolie.
Din trandafiri, ici-colo, pica petale albe, diafane.

I

E secetă, şi de căldură
Pe câmp porumbul se usucă,

Au fost odată trei secerătoare
Ce se iveau din lanuri pân-la brâu —
Trei flori ce-acum se deschideau la soare,
Acum piereau în aurul din grâu...

Când un bărbat iubeşte o femeie
e îmbătat de muzici în amurg
palate de cleştar din filme triste
răsfaţă ochii lui de demiurg

Şi-acum mă-ntreb eu: simţirea adâncă
Cum de se naşte pentru un portret?
Căci nu văzusem ochii tăi încă,
Ştiam atâta că eşti poet!

"Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!"
Ai zis tu, şi eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Duşi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreună –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta
Încetul la o parte şuviţele le-aş da,
Senină să rămâie, curată ca un crin,
Icoană de iubire la care să mă-nchin.

Sărmana filă-n care aştern
A gândului comoară
Nu ştii câte dureri se cern
Când vin spre tine iară.

E-o mică jucărie din veacul cu marchize,
Cu aur şi agate mânerul e-ncrustat;
Paleta-i de mătase cu linii delicate
Pe sâni de alabastru, frumoşi, a tresăltat