Adina coltea - creaţii proprii

nu te înghiţi
în muşcătura unei clipe,
prelinge-ţi secunda
pe buzele unui gând,

A dărui
este a da
spre vedere,
aşa cum ochiului

Sunt trup ce respiră emoţii
şi ochi ce se întind prelung
mijind aşteptarea...
pe buze tremur nelinişti

Rima îşi cere cuvântul,
lacrima-şi aşteaptă gândul,
ţipătu-şi curmă durerea,
noaptea-şi caută nicăierea.

Oriunde privesc
iarba creşte
amintiri nerostite
urmelor de paşi...

O pasăre mai rară
stătea pe o scară (lângă o pară)
cu-o eşarfă la ochi
şi le ciripea tuturor

Când lipsa verbului
ţi se zbate
sub tâmple
te opreşti, imediat,

E toamnă.
Pe cealaltă parte a inimii
cad gânduri
ascunse în frunze neverzi

Cap sau pajură?
Mă întrebă îngerul,
plimbând, între degete,
luna.

Cine eşti?
Mă întreabă piatra
în trecerea unui pas
peste o secundă