Nu mi-e cald, nu mi-e frig, nu mi-e sete, cumva
Mi-e, aşa, o simţire aparte;
Am găsit! Da, mi-e...alb, şi aceasta-i ceva
Mai presus de viaţă şi moarte.
Mi-este alb ca-n zăpezi sărutate de ger
Sau ca-n puf luminos de columbă,
Ca-n culori care vin despletite-n eter
Şi în spectrul solar se îmbumbă.
Da, mi-e alb ca în spuma adusă de val
Sau ca-n laptele-adus de la stână,
Îmi e alb ca-n corole de crin, alb floral,
Şi mi-e alb cum e albul de lână.
Copleşit sunt de...alb şi de ceea ce simt,
Şi-nţeleg că această simţire
E îndemnul divin ca trăind să consimt
Să mă-mbrac în strai alb de sfinţire.
Tu îmbracă-mă, Doamne, în haină de in,
Ca să port neprihana în mine
Ca o horbotă albă, din albul divin,
Alb ca dorul curat după Tine!
vezi mai multe poezii de: Felix
Detalii poezie:
Distribuie pe: