Poezii despre Credinţă:

Mi-e sete, dați-mi un pahar să beau
Că mă sfârșesc aici, lângă izvor!
Aș limpăi, cu pumnii-aș vrea să iau,
Dar am gustat din vin amețitor.

A fi bolnav

A fi bolnav înseamnă să asculți radioul
Pe net căutând după ceva până găsești

Din teamă de Tine, iubesc pe oricine,
Iubindu-Ți lucrarea, pe Tine Te-ador,
Sărut raza care se-ndreaptă spre mine,
Iau patul și umblu, spre Cer călător!

înot la nesfârșit ȋntr-o lingură cu apă
și buza mea se crapă
de sete
de-ntrebări

Rondelul ecoului Dragostei...

O, Sfânt ecou al Dragostei sublime,
Te-ai răspândit, vibrând în Univers

Sonetul Golgotei

Pe aripile credinţei, Doamne am zburat
Până acolo sus, la Golgota chinuitoare,

Nu mă condamnă gândul c-am ajuns
În toamna vieții căutând răspuns,
Cât nepăsarea dusă până-n toamnă
Și întristarea duhului ascuns –

Rondel de patria cerească

Mi-e dor de Ţara cea de sus
Mi-e dor de Patria Cerească,

Omul floare e prea delicat pentru a trăi
Ori pentru a fi înțeles
Înger logofăt e privit ca unul bun de nimic
Și nu e iubit decât de sufletele pure

Rondelul revenirii Domnului

Prin clepsidra timpului se-arată
Că suntem pe pragul veşniciei;