Din dimineţi ce le-am pierdut, prin gânduri,
Mă-ntorc ca primăvara în viaţa ta -ngheţată,
Topesc zăpezi din umbre tainice, pe rânduri,
Şi tot iubind prăpăstii vin ,se-nvârt în roată...
Dar ce să spui când fluturi ,în amiaza colorată,
Vor răsări cu tine în fiecare rază, destinată
Şi mugurii ce-npart a nemuririi, linişte curată,
În simfonii de păsări ,te-nalţi ,din vis creată...
Eu îmi opresc doar visul,din primăvara noastră,
Florile iubirii răsar pe câmpuri care ajung la cer
Azi plouă peste abisul şi marea noastră albastră
Vuieşte cu nelinişti şi cu tumult stingher...
E spaţiul şi e timpul când mântuirea-n lacrimi
Încape în altarul reconstruit din patimi....
vezi mai multe poezii de: Lucian Tatar
Detalii poezie:
Distribuie pe: