Lucian Tatar - creaţii proprii

Îmbracă-mi ochii

Îmbracă-mi ochii în visuri ce pot a le-nțelege
privind această lume beteagă de-avuție

UN TEMPLU FĂRĂ NUME

Vorbeau sfinţi prin spinii nedreptăţii,
Amar era necoptul măr al vieţii,

Jertfa supremă

Din adâñcuri vine şoapta,dintr-o lacrimă de izvor,
Mormântul din care Omul s-a născut nemuritor,

Eu îmi opresc doar visul

Din dimineţi ce le-am pierdut, prin gânduri,
Mă-ntorc ca primăvara în viaţa ta -ngheţată,

UN CUVÂNT E DARUL VIEȚII

În iluzie desparte tot ce viața nu cunoaște
Și descoperă-mi destinul,de-a muri ,de a mă renaște,

Râu pierdut..

astăzi , văd cum se deschide, absolutul unei chei
prin desfrâuri infinite, vin pierdutele idei

clipa fără clipă

se întoarce clipa fără clipă
facem risipă din risipă

De ce nu trece niciodată de absolut?

De ce când plângi , plânge și marea
De ce când râzi răsare soare

Dragoste eternă

Mai lasă-mă în prag de seară,
Să-ți scriu în sufletul curat,

VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ

Pierdut demult,pierdut de timp,
pierdut de valul versului pierdut