ZIFRUMOASA - creaţii proprii

am adormit pe banca propriei minţi
aşteptându-te
la picioare vorbeau duhuri de ierburi gri
şi bâiguiau esperanto

cu tălpi rezemate de cer
şi cap îngropat în pustii
am mâinile oarecum verzi de creşterea ierbii din jur
şi ochiul

dezordinea firească a lucrurilor
mă caută împrejur
mă-nlănţuie
nici viaţa nu se lasă mai prejos

un singur drum
asfaltat cu scrum
m-ar duce-n spate cu zilele toate

Tu Doamne
fii iar îngăduitor!
am atâtea să-ţi spun
de nu m-aş teme…

am treabă
trebuie să discut azi cu vântul
el iute s-a prezentat vălurindu-mi rochia
şi din gură mi-a luat cuvântul

pereţii mei – anonime tablouri
ferestrele ude - imense hublouri

pe masă dorm către somnul de veci

pământul se face că nu m-aude când strig

am încercat apoi cu noaptea
avea urechile-nfundate cu stele

fluture mic
ne-voinic
ce viață scurtă sub aripi ai strâns
şi deja la primul capăt de zbor

am adunat încet
toate tăcerile dintre noi

le-am legat punte