Leul cel Batran - creaţii proprii

Ce vreme rea, din cea bacoviană...
Privesc din aşternut o aspră iarnă.
Mi-e greu să mă ridic, e frig în casă,
Căldura din cearşafuri nu mă lasă.

Dedicată unui băieţel cuminte.

Doi prieteni din pădure, au plecat pe drum agale,
Să găsească o căsuţă, ridicată într-o vale.

Ce mai plouă, plouă-ntruna,
Plouă-aşa ... fără de rost,
Norii-şi scutură ranchiuna
Peste un pământ anost.

Castele mii din lumea-ntreagă,
A basmelor fără sfârşit,
Palate mari sub bolta largă,
De nu se ştie-a lor ivit,

Dintre tufe, dimineaţa, se ridică o tomată;
Ea priveşte somnorasă, cuprinzând grădina toată,
Când deodată se aude, de pe gard cântând cocoşul,
Iar din casă, se zăreşte, un băiat ieşind cu coşul.

Jos, din lacul de sub munte,
Se ridică mândrul Soare.
Va vedea şi astăzi multe
Şi va lumina mai tare.