Elbi - creaţii proprii

Coboarã cerul iar peste pãmânt
Înveşmântat în stele de luminã
Şi învierii primului cuvânt
Întreaga lume pare cã se-nchinã

Ce foame de nimic pe toţi ne-a cuprins
Şi verdele cum s-a schimbat în sumbru cenuşiu
Cât de puternic se crede dintre noi cel învins
Între douã pahare de minciunã ori de viitor pustiu

Din ce în ce
mai aproape
de inima ta
mi-e sufletul

Ştiu numele vântului
desenat printre crengi înflorite
la ora când trupul amiezei
se frânge

Eu am vãzut cerul din spatele norilor
Lumina de dincolo de zâmbetul culorilor
Dansul cuvintelor ispitind adevãrul
Şi pe Adam, întristatul, cãutând încã mãrul

Abia de mai ştiu
cântecul acela
pe care
îl fredonam

pe care nici nu le mai știu
am construit povestea unei zile
tot adunând miracolul târziu
al vorbelor pe-ngălbenite file