Daniel Adam - creaţii proprii

Toamna, vremea racită
tremură din toate frunzele.
La asfințit, soarele scuipă
O spută galbui - sângerie

Am un loc gol
pe pat, lângă mine,
la masă, lângă mine,
pe bancă, lângă mine,

Privirea ta lasă riduri adânci
pe chipul meu întristat,
cuvintele tale tăioase
sfâșie iubirea noastră

Noaptea, ne dezvelim unul de altul
în somn și, tremurând din tot sufletul,
ne împăturim cu anii trăiți împreună,
care devin tot mai mulți și mai grei,

Mai lasă-mă, Iubire, să te respir în flori
Mireasma ta suavă împrospătează viața
Și ochiul meu să guste aroma de culori
Cu care ne îmbie lumina, dimineața.

În timp ce ne mâncam amândoi zilele
m-am înecat subit cu un miez de noapte,
încât am simţit gustul intunecat al morţii.
Tu te-ai speriat şi m-ai strâns tare în braţe,

'Chiar dacă ești unică,
întruchiparea tuturor
femeilor din lumea asta,
așa nu se poate trăi!

Cel mai frumos dar e acest deget opozabil.
Deși e mic și gras, i se spune degetul mare
pentru că celelalte degete suple și mândre
i se închină ca unui maestru, când le atinge.

Haina uitată la tine, după ce am plecat
O poți dărui celui mai bun prieten al tău,
iar când o va purta, să spui că-mi stă bine
așa cum îmi spuneai mereu în șoaptă

Sunt clipe în care
nu-mi mai încap în piele de bucurie,
sunt clipe în care
nu-mi mai încap în piele de tristețe,