Buzan-Cioltea Șerban - poeziile altor autori

Credeam în puterile sângelui meu
Dar aflu acum, sub accente de astre,
Că nu e al meu și că eu nu sunt eu,
Că eu am ajuns alimentele voastre.

Am nevoie de oameni,
ei sunt răscumpărarea
singurătății mele de fond,
oameni la metereze,

Jos, între care,
Vitele rumegă;
În depărtare
Văile fumegă.

Cu fruntea-n mâna albă rezemată,
Cânta frumoasa fată la fereastră,
Cânta de dor,
Și glasu-i dulce și tremurător,

La curte vine-un ciobănaș
Când îi abate lui să joace,
Și mult e hoț și e poznaș,
Că e copil din munți și pace!

I

Un șuier lung - gem osii ferecate -
Un strigăt viu - nebun de libertate!

Dănciugu scârțâie din scripcă,
Trosnește focul, sar scântei...
Lăieții negri dau târcoale,
Desculți, cu capetele goale,

Aud un cântec. Vine de departe,
Adus în vântul serii, și mă cheamă...
Nu-i plâns de fluier, nu-i suspin
de aramă,

A revenit albastrul mai!
Flori în grădină, flori pe plai
Și flori la pălărie!
Stau ca pe spini, stau ca pe foc!

Vai, ți se duc poeții, Românie,
Și tu cu asta zilnic te înveți,
Nici limba ta poporul n-o mai știe,
Pe scenă nu e loc de cântăreți.