Nu mai sunt verde

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Nu mai sunt verde cum copacul de altă dată
ce înflorea în braţele tale însorite
pe malul râului la marginea pădurii.
Timpul s-a mutat în firele de păr alb,
freamătul arborilor îl mai aud şi azi în tâmple,
susurul apei trecând pe sub sălciile despletite.
Serile acelea târzii când ne fluiera trenul
ce intra în tunelul pe sub dealul cu vii
au căzut în dizgraţie, deasupra e un mărăciniş.
Nici n-am unde să te aştept, oricum n-ai mai veni
chiar dacă am convingerea că nu vei uita niciodată
temutele iubiri acoperite de frunzişul inocenţei
adumbritor de un cer pe care răsăreau stelele,
şi noaptea se întrema printre coline.
Astăzi totul este sălbatic, s-au extins salcâmii,
anotimpurile sunt aceleaşi, la fel de vulnerabile
la vântul care trece de la o stare la alta,
copacii de altădată au îmbătrânit şi ei,
au frunzele îngândurate de trecerea anilor
ca şi strângerile nostre de inimă
peste care s-au abătut depătrtarea şi singurătatea
de care nu ne putem rupe.
Tu simţi toate acestea şi le scrii în suflet
cu sarea unor lacrimi
care alunecă-n tristeţe
în tăcerea unor clipe amare
ce le respir din poeme.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: