Nazariteanul - George Lesnea

Copilărirăm amândoi,
Ne despărțea numai pârâul.
Isus trudea ca pentru doi,
Trăgând cu barda și gealăul.

Văzutu-l-am pornind la drum,
Cu vorba lui de taine coaptă.
Schilozii se târau duium
Și el îi vindeca c-o șoaptă.

Din gheara leprei m-a scăpat,
Simt mâna lui și-acum pe frunte.
Sunt cel dintâi ce-a lăcrimat,
Atunci când predica pe munte.

Mi se urcase-un nod în gât
Și trupul se lăsase moale,
Când Lazăr, mirosind urât,
Porni din moarte să se scoale.

De mii de ani nu uit de fel,
De noaptea cu tăceri profunde,
Când mi s-a plâns că numai el
Să-și plece capul n-are unde.

Ținutu-i-am de căpătâi
Asinul ce scurma pământul.
Și de Florii, eu cel dintâi,
I-am așternut în praf veșmântul.

Văzutu-l-am de zbiri bătut,
Cu oasele de cuie sparte.
Murind pe cruce l-am văzut
Și totuși stau mereu deoparte.

Îmi place goana după vânt,
Mă dărui proastelor ispite.
Sunt frate cu acei ce sunt
Precum mormintele spoite.

Bat blestematele poteci
Și fără să câștig o lume,
Eu sufletul mi-l pierd pe veci
Și nici nu știu de ce anume.

Dar când furtună mi-i pe gând,
Când bezna vrea să mă doboare,
Prin inimă-l aud umblând,
Așa cum a umblat pe mare.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Lesnea