Călător în timp

Autor:Mihai Manolescu


Adăugat de: Mihai_Manolescu

sâmbătă, 05 septembrie 2015

M-am născut din praf de stele
În imensul Univers.
Călător al vremii mele,
Caut vieţii să-i dau sens.

În periplul printre astre
Mi-am ales planeta mamă,
Prin culorile-i albastre
Şi prin vârsta de o seamă.

Eu, meteorit nostalgic,
Mi-am îmbrăţişat ursita
Şi printr-un sărut năvalnic
Am desăvârşit ispita.

A urmat apoi un clocot
De multiple preschimbări,
Ani în şir, precum un ropot,
Regăsindu-mi alte stări.

M-am făcut din praf o floare
Şi o gâză mai apoi.
Călător în timp, îmi pare,
Să-mi fi pus tot straie noi.

Sunt acum un om pe lume
Şi îmi port visele mele.
Mâine, fi-voi doar un nume,
Praf călătorind prin stele...


vezi mai multe poezii de: Mihai_Manolescu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da
  • »» Poezia a fost înscrisă în tema săptămânii: Călător în timp.


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mă bucur mult Adina că ţi-a plăcut această pozie.
Mulţumesc şi pentru observaţia referitoare la eroarea strecurată în text. Am corectat-o.
Mihai_Manolescu (autor)
duminică, 06 septembrie 2015



Mihai ! Mihai ! Ce poezie superba!!! Este minunata , cat de frumos ai scris !
O sa revin la ea de multe ori !

(Am desăvârţit ispita...schimba te rog mult acel ţ cu ş) ...

La inceput ne-ai incantat cu poezii de genul acesta , si ma bucur ca ai revenit la acest stil , fie si numai de data aceasta ! :) Desi , eu mai vreau !

Cu drag !
Adina Speranta
sâmbătă, 05 septembrie 2015



Mulţumesc Andrei pentru cuvintele frumoase.
Mihai_Manolescu (autor)
sâmbătă, 05 septembrie 2015



Un eveniment deosebit aceasta postare! O poezie de mare adancime, la fel de generoasa ca si tema in sine, incitand la atitudine meditativa! Splendid!
andreionthepoetry
sâmbătă, 05 septembrie 2015



Oana, Mirela, vă mulţumesc mult pentru apreciere.
Am fost puţin mai liber şi am profitat de ocazie, participînd la tema săptămânii, foarte generoasă de altfel.
Mă bucură faptul că Adina a avut această idee superbă de a ne antrena, ca pe nişte copii la joc.
Mihai_Manolescu (autor)
sâmbătă, 05 septembrie 2015



Cât de frumos ai transpus în versuri această călătorie, de altfel reală, ce frumos curge și ce melancolie lasă în suflet lectura ei ! Mulțumesc, Mihai !
mirimirela
sâmbătă, 05 septembrie 2015



Frumos, postezi rar dar bine!
oana
sâmbătă, 05 septembrie 2015