Poezii despre Viaţă:

”nu aruncați mărgăritarele voastre...”

de prinzi mărgăritarul, ascunde-l între sâni,
să nu-l expui luminii, că vin și ți-l zdrobesc,

VIAȚĂ

am scris balada cailor pe sârmă
cu sângele unui copil flămând
de care-mi amintesc în somn plângând
am fost și-acel copil până la urmă

La fereastra nopţii albe stau de veghe picotind,
Depărtarea se întoarce prinsă-n raze fumurii,
Răsăritul fierbe-ntruna între valuri clocotind
Focul din tăcerea noastră are falduri cenuşii.

ISPĂȘIRE
- sonet -

Oricâte rele am făcut

ABISUL DINTRE NOI


În vâltoarea vremilor și noi

lumea smulge
zâmbetul meu forțat
se rostogleste
prin tristeți planificate

Emoție...aplauze...S-a terminat
spectacolul acestei vieți în care am jucat
și-n care am fost și spectator. Pe rând
am adunat, am risipit, am plâns...

De ce m-apasă tragic această neputinţă
De a muta din piatră un miez de nenoroc?
Păzit de false gratii, se pare că n-am loc
În mine, când sub mine e-o mare de căinţă.

Sunt fiul tău rătăcitor, lumină,
și-mi strigă sângele ca o sirenă:
„Mi-e dor de-acasă!”