Poezii despre Viaţă:

din Pleiade-am prins lumina
fără strângere ori silă
și-am pornit să măcinăm
totul fără pic de milă

Ce visăm cand suntem mici
Si alergam pe langa bunici ?
Ce visăm cand suntem mari
Si ne credem mesteri faurari ?

mi-am răstihnit sufletul
pe crucea păcatului
de-a fi jignit
pe cea ce mi-a dat viață

Apăsarea norilor o simțim la colțul pernei
Și cu ochii- ntredeschiși plângem în tristețea strunei,
Ne lipsește soarele bucuriei senin-verde
Și dispare zâmbetul de pe-al zilelor dragi coarde.

Ce e lumea pentru mine?
Adunări, scăderi de-a valma,
matematici fără rost,
emisfere netezite,

Și visurile costă,
Dar tre' să ai răbdare,
Omul se naște gol
Și tot așa și moare.

curaj

temerare gânduri, temerare zile, temerare nopți,
atâtea gratii puse, colivii făcute și lacăte la porți,

Bunul meu privea, deseori, către cer
cu un ochi albastru și unul verde,
iar eu limpezit de îngerii închipuiți
nu aveam ochi pentru el

Mai cântă-mi, iubito, cuvinte,
Mai spune-mi povestea de iarnă
Cu albul de-afară ce minte
Că vrea peste noi să se-aștearnă.

Cum spulberau armatele de gânduri
cărările celui rămas pe drumuri!
Cu trupul obosit, spre nicăieri
abia mergea, părea plecat de ieri.