Poezii despre Viaţă:

OBIDĂ


Trăim doar

ZBORUL ANILOR


Privesc eu cu sârg,

TREPTE
Dincolo de mersul lânos al tãcerii,
tentaculele cuvintelor
îmi absorb viaţa

De-ar fi să-mi crească în neștire aripi pe umerii de foc,
tot n-aș putea să zbor din mine, din iadul ce mă ține-n loc,
pământul m-a cuprins în brațe, și trupul meu e doar pământ,
cu cât privesc mai sus, îmi pare că sunt o piatră pe mormânt,

-Stii ceva ? Mai taci din gura !
Iar incepi sa te jelesti..
Ca e tot o aventura,
Si pe coate te julesti.

Dimineața a devenit tot mai fragilă,
Coboară încet treapta visului către ziuă.
Îi sângerează timpul care îi bate în piept
Când repede spre amurg, când către zori prea încet.

Vine o vreme
oare
care
te lasă rătăcit în uitare

FABULĂ PENTRU CIORI


O Coni-cioară albă,

cum se joacă fetița
în lumea cuvintelor
stie doar mama si poetul
zugrăvit la intrare

am voie să iubesc iluzia
pe care voi o strângeți în braţe
ca pe-o femeie îndrăgostită de vin
escaladând formele iubirii