Poezii despre Viaţă:

Din adâncuri , din străfunduri
Îmi răsar noi începuturi
Niște zile ce-s sortite
A fi clipe strălucinde

Viaţa?
Nu e decât o clepsidră
prin care curg
din nimic spre nimic.

Răscolind tăcerea, lungile ecouri,
pe la miezul nopţii, se întorc din nou,
să-mi aducă-n taină magice tablouri
redescoperite într-un vechi tangou.

fata de marmură rece
privea fix spre nicăieri
sculptată la comanda unei lumi care nu știe ce vrea
o lume care face din femei idoli

cântam la două mâini o sonată de Beethoven
pe zidul din fața noastră
se deschidea o scară flexibilă
a unui tempo pierdut

dragostea apare si moare
focul se aprinde si se stinge
apa vine si se duce
noaptea cade, iar sunt trist

Suflarea harului uman
Și vorba cea înaltă
Se-aprind în cei ce au aflat
Recent ce-i aia Artă.

intri la un moment dat într-o stare firească de indiferență
față de agitația particulelor umane din aerul care te sufocă
te întrebi de ce mai lupți să respiri
de ce ai studiat cosmogonii

ESTE A TA MENIRE

Motto:

salonul de primire din vechiul castel era gol
la pian nimeni nu îl cânta pe Musorgski
în șeminee n-ardea focul
aș fi vrut să-mi adun puterile paranormale