Nu ştiu de ce femeile se ascund în gânduri
ori în lucrurile bine făcute,
fustele lor aşteaptă vântul prielnic
au în oase măduvă subţire de pasăre,
ce naşte îndăzneala nebună cu aripi
rupe obişnuinţe şi se ridică
peste tot ce n-au fost şi n-au ştiut că există,
dacă ceva se întâmplă vor păşi mai departe...
Poartă răbdarea ca pe-o armură veche,
ştiu să-şi mânuiască arma,
ies la luptă când viaţa o impune
nu pot fi cucerite fără dorinţe îndrăzneţe.
Ce mai rămâne pe marginea îndoielii
se pierde în zvonul dulce de dragoste
ca într-o alegorie.
vezi mai multe poezii de: flavius
Detalii poezie:
Distribuie pe: