Un imn francez lui Eminescu (după Lucien Bazin) - Ştefan Octavian Iosif

"Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale
Și scârba ta născută din vanele plăceri,
Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri...
Năluca urmărită de tine-n veci pe cale.

Și am citit o parte din opera-ți măiastră;
Sub biciul suferinței umane te zăresc
Trist, implorând în graiul tău dulce românesc
Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră.

Dar mai presus citit-am poemul tău romantic,
Bogat în idealuri și falnice avânturi
Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi,
În care se trezește al Romei geniu antic.

Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște
Același sânge nobil al rasei vechi latine,
Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine,
Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște!

De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg.
Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine,
Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine:
Poeții mari sunt domnii pământului întreg!

Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere
Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale
Vor plânge la accentul sublim al lirei tale,
Imens răsunătoare când geme de durere...

Durerea e obștească: acid e-al ei sărut...
Tu însuți, Eminescu, o cunoșteai din fașe:
Înlănțuindu-ți gâtul cu brațele-ucigașe
Te-a strâns așa de tare, că lira ți-a tăcut...

S-a stins a ta gândire în noaptea blestemată,
Pân' ce să treci în raiul etern scăldat în rază...
Dar opera-ți rămâne și duhul tău veghează
Asupra țării tale în doliu-nveșmântată.

În negrele amurguri, când ne-nfioară-un vaier
Ca dintr-o altă lume, al păsării nocturne,
Când strop cu strop, în taină, din nevăzute urne
Necunoscute lacrimi alunecă prin aer,

În tristele amurguri ce-mbracă-a noastre frunți
Cu negură de visuri, când singur îți arăți
Al lunii disc de aur vrăjind singurătăți,
Când raza ei coboară peste câmpii și munți,
În ceasurile-acele de teamă ne-nțeleasă,
Când mările respiră o dulce adiere,
Atunci plutești, poete, scăpat de-orice durere,
Și țara ta ți-o legeni cu drag, ca pe mireasă...

Poete, stai de strajă! Spre culmile măririi
Insuflă-i, ca să lupte, a geniului scânteie,
Copil al României, o, bard menit să steie
Alături de stăpânii slăviți ai Nemuririi!"

Adăugat de: th3mirr0r

vezi mai multe poezii de: Ştefan Octavian Iosif








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Nota!
de
©Lucien Bazin
tradus în română de
©Ștefan Octavian Iosif
th3mirr0r
sâmbătă, 20 mai 2017