A fi Critic, cu adevărat, a face o Critică Reală - Mihai Eminescu

[7/19 ianuarie — 9/21 ianuarie 1870]


 [ ... ]


“Să vedem acum forma sub care ni se prezintă critica.


Merită broşura numele de critică?


Să vedem.


Când cineva califică pe-un om cu epitetul, puţin măgulitor, de nebun şi asta numai din cauza: pentru că acel om are nefericirea de-a fi de-o opiniune contrarie celeia a criticului, — ne va ierta lumea dacă nu vom fi în stare să numim aceasta procedură:


manieră şi educaţiune bună.


Trebuia apoi să mai ştie că, lovind cu măciuca în demnitatea unui om, înseamnă a uita că măciuca are două capete — şi că adversariul pe care şi l-a făcut are dreptul de a-l califica cu aceleaşi epitete dulci şi măgulitoare. Prin toată broşura se ţese tendinţa de-a lovi mai cu deosebire într-o persoană care, prea nobilă şi prea recunoscută de opiniunea publică, nu-şi va pune mintea cu asemene împunsături de ac.


Critica d-sale — şi ni permitem mult numind-o astfeli — dac' ar fi avut conştiinţa puterei sale, ar fi putut să rămână în limitele demnităţei, chiar nejudecând altfeli decât din aşa - numitul punt de vedere vulgar, fără pătrunderea ştiinţifică (lucru care n-ar fi apărat-o, se 'nţelege de sine, ca adevărurile sale obiective să nu fie decât părute, decât erori subiective), — critica d-sale, pusă pe calea criticei filozofice, ar fi avut meritul adevărului absolut; sub forma însă în care ni se prezintă, cu spărturile ei de pe ici, de pe colea, prin cari pătrund razele murdare ale politicei zilii, cu aruncătura una peste alta a unor observaţiuni fără sistemă, nepătrunse de un singur principiu, — fie acel principiu uzul, fie etimologismul, fie fonetismul, fie combinarea amândurora , astfeli... riscăm mult numind-o critică.


Declar că, fără să combat neci pro neci contra celor combătute de d-l critic, n-am vrut decât să spun că şi critica şi - are limitele sale, că şi ea nu e doară proprietatea uzurpată a aşa - numitelor genii pierdute, cu batjocurile lor cele mici, cu sarcasmele lor meschine, a acelor desperados cari cred cumcă lumea şi ştiinţa e a lor tocmai pentru că nu e a lor;


ci şi critica e a oamenilor cari au pătruns, au înţeles obiectul aşa cum el trebuie să fie înţeles, adecă fără scrupule, fără prejudeţ subiectic. Apoi părerea mea sinceră, ca să nu zic amicală, ce voi a o spune d-lui critic, e că nu e acesta modul de-a dezbăra pe oameni de relele lor obiceiuri şi de defectele lor cele mici sau mari. Mijlocul ce-l întrebuinţează d-sa — chiar de-ar fi pentru realizarea unui scop bun — totuşi nu serveşte decât spre a oţărî mai mult sufletele şi a le face să persevereze în calea apucată odată.


Şi-apoi, esprimându-i această părere a noastră, cine ştie dacă n-o facem mai mult în interesul junelui nostru critic decât într-acela al adversarilor săi. Ce ar fi, d.e., dacă un spectru, inamic neîmpăcat al goliciunei de idei, fie asta îmbrăcată până şi în vestmântul cel sunt al versurilor, ar arunca razele sale pătrunzătoare şi reci în mormântul de versuri frumoase ale junelui nostru poet?... Ce palide şi ce desfigurate ar apărea ele, când acuma... sardanapaliză încă în opiniunea cea încântată a publicului, şi poate tocmai graţie acelei foi a Societăţii umilite, pe care d-sa o blamă, şi care poate tocmai din cauza umilinţei sale n-a deşteptat încă ochiul ager a criticei adevărate, ce taie fără scrupul şi mizericordie tot, din fibră în fibră. — Am cetit cumcă în America ar fi o fată cu două capete şi că un poet ar fi compus o poezie despre ea... Dar poezia era ciudată... Ei i lipsea tocmai partea ce o avea prea mult eroina sa. Oare poeziile junelui literat n-ar avea în ochii criticei adevărate soartea poemei americane?"


 


[7/19 ianuarie — 9/21 ianuarie 1870]


 


 


Testament politic / Publicistică


 


[Fragment selectat – “O scriere critică”]


 


 


©Mihail Eminovici(Eminescu)


vezi mai multe texte de: Mihai Eminescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.