Evenimente întâmplate în data de 8 Septembrie:


Alege altă dată:
2004 - A murit Dan Spătaru, unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor; mii de spectatori i-au aplaudat vocea inconfundabilă şi şlagărele pe care a reuşit să le facă nemuritoare: "Te-aşteaptă un om", "Nu m-am gândit la despărţire", "Trecea fanfara militară", "Drumurile noastre" (n.02.10.1939).
2003 - A murit Leni Riefenstahl, una dintre cele mai controversate personalităţi feminine ale secolului XX, dansatoare, actriţă, regizoare de film; filmele sale, realizate din ordinul lui Adolf Hitler - "Olympia", "Triumph des Willens" - , deşi demonstrau talentul de cineast al regizoarei, i-au adus oprobriul lumii artistice; în anul 2002, ultimul ei film, documentarul "Impresii sub apă", difuzat de canalul de televiziune ARTE, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, a fost considerat o adevărată capodoperă, însă cometariile criticilor nu au omis să pună în evidenţă răspunderea morală a creatorului de artă (n.22.08.1902).
2001 - S-a desfăşurat, la Palatul Ghica Tei din Bucureşti, primul Târg de pâine din România.
1981 - A murit fizicianul japonez Hildeki Yucawa (Premiul Nobel pentru Fizică, 1949); s-a ocupat de fizica nucleară şi de razele cosmice, emiţând ipoteza existenţei mezonului, particulă descoperită, ulterior, în razele cosmice (n.23.01.1907).
1979 - S-a născut Pink (Alecia Moore), cântăreaţă şi dansatoare americană.
1965 - A murit Herman Staudinger, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1953 (n.23.03.1881).
1960 - S-a născut David Steele, basist şi compozitor britanic (Beat, Five Young Cannibals).
1958 - S-a născut Michael Lardie, clăpar, chitarist şi compozitor american (Great White).
1958 - S-a născut David Lewis, chitarist, vocalist şi compozitor american (Atlantic Starr).
1954 - Americanul Jonas Edward a realizat primul vaccin împotriva poliomielitei; la 12.04.1955, vaccinul a început să fie comercializat pe piaţa americană.
1949 - A murit Richard Strauss, compozitor şi dirijor german, reprezentant al post-romantismului ("Aşa grăit-a Zarathustra", "Don Juan" - poeme simfonice; "Salomeea", "Electra" - opere) (n.11.06.1864).
1945 - S-a născut Kelly Groucutt, basist, chitarist şi vocalist britanic (Electric Light Orchestra).
1942 - S-a născut Sal Valentino (Salvatore Wiliard Spanpinato), vocalist american (The Beau Brummels, Stoneground).
1941 - S-a născut Dante Drowty, vocalist american (Dante & The Evergreens).
1941 - Începerea blocadei Leningradului, lichidată definitiv la 27.01.1944.
1937 - S-a născut Gheorghe Vlăduţescu, filosof, membru corespondent al Academiei Române. În 1974, primeşte din partea Academiei Române premiul 'Vasile Conta' pentru lucrarea 'Introducere în filosofia evului mediu' ("O istorie a ideilor filosofice").
1934 - S-a născut Billy Parsons, cântăreţ, chitarist şi compozitor country american.
1934 - A avut loc primul Campionat Naţional de haltere la cele trei stiluri: împins, smuls şi aruncat (Bucureşti, 8-12.09.1934).
1930 - S-a născut dramaturgul, publicistul şi scenaristul Tudor Popescu; piesele sale au constituit o puternică satiră la adresa regimului comunist: "Satana cel Bun şi drept", "O dragoste nebună, nebună, nebună" (m.22.08.1999).
1930 - S-a născut fizicianul Aretin Corciovei, membru corespondent al Academiei Române (m.25.01.1992).
1929 - La Ploieşti, a avut loc inaugurarea, printr-un concurs de călărie, a hipodromului.
1927 - S-a născut Harland Howard, cântăreţ şi compozitor country american.
1925 - S-a născut actorul britanic Peter Sellers, celebru prin compoziţia rolului "Inspectorul Clouseau" şi prin seria filmelor "Pantera Roz"; în 1976 a fost numit "actorul anului" (m.24.07.1980).
1924 - S-a născut compozitorul Gheorghe Carp (m.15.03.1988).
1916 - S-a născut scriitorul austriac Fritz Habeck (romane: "Oraşul chipurilor cenuşii", "Pe cont propriu".
1910 - S-a născut Jean-Louis Barrault, actor francez de teatru şi cinema, mim, regizor şi director de teatru (m.22.01.1994).
1880 - A fost înfiinţată Marea Lojă Naţională a României, ca federaţie a lojilor româneşti; după 1948, activitatea francmasoneriei a fost interzisă în România(8/20).
1866 - S-a născut George Coşbuc, poet, membru al Academiei Române; a desfăşurat o intensă activitate publicistică, editând, împreună cu Al. Vlahuţă, revista "Semănătorul", iar, în 1906, "Viaţa Literară" şi a tradus magistral marile epopei ale literaturii universale: "Odiseea", "Eneida", "Divina Comedie" (n. 8/20.09.1866; data de 8 septembrie este cea dată de poet) (m.09.05.1918).
1854 - Războiul din Crimeea (1853-1856); a avut loc bătălia de la Alma, imortalizată de pictorul român Theodor Aman (8/20).
1850 - A apărut, la Paris, revista "România viitoare", editată de revoluţionarii români paşoptişti exilaţi în Franţa (8/20).
1495 - A început domnia lui Radu cel Mare în Ţara Românească (1495-1508); în timpul domniei lui a fost introdus tiparul în Ţara Românească şi a fost tipărită prima carte - "Liturghierul" lui Macarie, în limba slavonă.
1474 - S-a născut poetul italian renascentist Ludovico Ariosto; capodopera sa, poemul epic "Orlando furioso", a fost una dintre sursele de inspiraţie pentru I. Budai-Deleanu, autorul "Ţiganiadei" (m.06.07.1533).
1157 - S-a născut Richard I Inimă de Leu, rege al Angliei în perioada 1189-1199, participant la cea de-a treia cruciadă (1189-1192); simbol al cavalerului medieval, gloria lui s-a răspândit prin legende (m.06.04.1199).

Împărtăşeşte-ne opinia ta::