Evenimente întâmplate în data de 7 Septembrie:


Alege altă dată:
2008 - A murit actorul Ilarion Ciobanu ("Tancul", "O vară cu Mara", "Pruncul, petrolul şi ardelenii", "Iancu Jianu, haiducul", "Artista, dolarii şi ardelenii", "Toate pânzele sus", "Ultimul cartuş", "Cu mâinile curate", "Crucea de piatră", "Terente, regele bălţilor") (n.28.10.1931).
2001 - A fost prezentat, în cadrul Festivalului de Film de la Veneţia, filmul lui Lucian Pintilie, "După-amiaza unui torţionar", realizat după romanul "Drumul Damascului"de Doina Jelea.
1994 - A murit James Clavell, autor britanic al celebrului roman "Shogun" (n.10.10.1924).
1993 - A murit Eugen Barbu, scriitor, scenarist, publicist (n.20.02.1924).
1977 - Semnarea, la Washington, de către preşedintele SUA, J. Carter şi premierul panamez, Omar Torrijos, a tratatului privind neutralitatea permanentă şi funcţionarea Canalului Panama, tratat care prevede ca toate trupele americane să părăsească Panama, iar în ceea ce priveşte controlul Canalului, acesta să revină autorităţilor panameze, cel mai târziu la 31.12.1999.
1962 - S-a născut Jermaine Stewart, cântăreaţă şi compozitoare disco americană.
1962 - A murit scriitoarea daneză Karen Blixen (pseudonim literar Isak Dinesen), autoarea romanului 'Ferma mea africană' (n.17.04.1885).
1961 - S-a născut Robin Beck, cântăreaţă şi compozitoare americană.
1960 - S-a născut Brad Houser, basist american (Edie Brickell & New Bohemians).
1957 - S-a născut Margot Chapman, vocalistă americană (Starland Vocal Band).
1954 - S-a născut Benmont Tench, clăpar american (Tom Petty & The Heartbreakers).
1953 - S-a născut Dave King, basist american (Snowball, Embryo, Niagara).
1951 - S-a născut (în S.U.A.) Chrissie Hynde, vocalistă, chitaristă şi compozitoare (Pretenders).
1949 - S-a născut Gloria Gaynor, cântăreaţă americană (Soul Satisfiers).
1949 - A murit pictorul José Clemente Orozco, considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii murale mexicane (n.23.11.1883).
1949 - S-a constituit Republica Federală Germania prin unificarea celor 3 zone de ocupaţie (americană, engleză şi franceză) ; în zona de ocupaţie sovietică, la 7.10.1949, s-a constituit Republica Democrată Germană.
1946 - S-a născut actorul polonez Olgierd Lukaszewicz, cunoscut din filme precum "Pădurea de mesteceni" (regia Andrezej Wajda), "Perla coroanei".
1946 - S-a născut Alfa Anderson, vocalistă americană (Chic).
1944 - Şeful Marelui Stat Major, generalul Gh. Mihail, şi-a înaintat demisia în semn de protest faţă de modul în care era tratată armata română şi faţă de intrarea acesteia sub ordinele înaltului Comandament Sovietic, la 6/7.09.1944, ora 0. Cererea i-a fost respinsă, trebuind să accepte colaborarea cu Armata Roşie. La 12.09.1944, a doua oară, îşi dă demisia şi îşi exprimă refuzul de a accepta "ciuntirea şi destrămarea oştirii".
1940 - S-a născut Ronnie Dove, cântăreţ american.
1940 - Tratatul de frontieră dintre România şi Bulgaria, prin care partea de sud a Dobrogei ("Cadrilaterul", adică judeţele Durostor şi Caliacra) intra în componenţa Bulgariei.
1934 - S-a născut Little Milton (James Campbell), cântâreţ şi chitarist american.
1931 - S-a născut Johnny Duncan, cântăreţ skiffle american.
1931 - Nicolae Titulescu a fost reales în funcţia de preşedinte al celei de-a XII-a Sesiuni ordinare a Adunării Societăţii Naţiunilor; a fost un caz unic în istoria Ligii Naţiunilor, când un fost preşedinte al Ligii a fost reales pentru o nouă sesiune.
1930 - S-a născut regele Baudouin I al Belgiei (m.31.07.1993).
1930 - S-a născut lingvistul şi istoricul literar Gheorghe Mihăilă, membru corespondent al Academiei Române.
1929 - S-a născut Sonny (Theodore Walter) Rollins, saxofonist şi compozitor american de jazz.
1921 - S-a născut Arthur Ferrante, pianist american.
1920 - S-a născut Al (Alexander Emil) Caiola, chitarist şi şef de orchestră american.
1914 - S-a născut fizicianul american James Alfred Van Allen. Pe baza informaţilor transmise de sateliţii Explorer 2 şi 4, a descoperit, în 1958, centurile de radiaţii care îi poartă numele (m.09.08.2006).
1911 - S-a născut Todor Jivkov, om politic, fost lider comunist, şef al statului bulgar (prim secretar al CC al PCB (1954 - 1989), preşedinte al Consiliului de Stat (1971 - 1989) (m.05.08.1998).
1910 - Marie Curie a izolat prima mostră pură de radium.
1881 - S-a născut Henri Focillon, istoric de artă şi estetician francez, membru de onoare străin al Academiei Române (m.03.03.1943).
1879 - Misiune specială a lui D. A. Sturdza la Berlin, prilej cu care a fost parafată Convenţia româno-germană de răscumpărare a căii ferate Roman-Bucureşti-Vârciorova. Pentru a intra în vigoare, Convenţia trebuia să fie ratificată de către adunările legiuitoare din România (7/19.09-24.09/6.10).
1869 - Regele Carol a inaugurat primul tren care avea să circule în România, pe distanţa Bucureşti (Filaret) - Giurgiu, înaintea deschiderii oficiale a traficului, la data de 19 octombrie 1869.
1866 - S-a născut dramaturgul si prozatorul francez Tristan Bernard, autor de piese scrise în registru comic: "Salbaticul", "Jules, Juliette si Julien" (m.07.12.1947).
1850 - S-a născut Constantin Istrati, membru al Academiei Române, preşedinte al acestui for (1913-1916); împreună cu Petru Poni a pus bazele şcolii româneşti de chimie (m.29.01.1918).
1850 - S-a născut chimistul şi medicul Constantin I. Istrati, membru şi preşedinte al Academiei Române (1913-1916) (m.29.01.1918).
1739 - Tratatul de pace de la Belgrad dintre Austria şi Imperiul Otoman, care încheia războiul ruso-austro-otoman (1736-1739). Imperiul Habsburgic a fost obligat să restituie Oltenia Ţării Româneşti.
1726 - S-a născut Philidor (François André Danican), compozitor ale cărui opere comice au fost foarte gustate în epocă; a fost şi cel mai mare şahist francez al timpului său (m.31.08.1795).
1707 - S-a născut Georges Louis Leclerc de Buffon, scriitor şi naturalist francez (m.16.04.1788).
1621 - S-a născut poetul francez Jean de La Fontaine (m.13.04.1695).
1533 - S-a născut Elisabeta I (supranumită "The Virgin Queen"), regină a Angliei şi a Irlandei (1558-1603), ultimul suveran din dinastia Tudor. A sprijinit artele şi literatura, cel mai de seamă reprezentant al culturii din acea epocă fiind W. Shakespeare (m.24.03.1603).

Împărtăşeşte-ne opinia ta::