Evenimente întâmplate în data de 5 Octombrie:


Alege altă dată:
2006 - În zilele de 5 şi 6 octombrie Agenţia Spaţială Română a marcat "Săptămâna mondială a spaţiului cosmic". Organizată sub egida Academiei Române, manifestarea a avut ca scop dezvoltarea relaţiilor de cooperare internaţională în domeniul spaţial.
2003 - A murit simbolul rezistenţei anticomuniste, Elisabeta Rizea. S-a opus cu vehemenţă instaurării regimului comunist, iar soţul său a făcut parte din grupele de rezistenţă anticomunistă din Făgăraş, conduse de colonelul Arsenescu. A fost declarată "duşman al poporului" (a refuzat să-i predea Securităţii pe rebelii anticomunişti reuniţi sub comanda lui Arsenescu). A fost închisă ani la rând, torturată. A fost la un pas de moarte, dar nu a suflat un cuvânt (n.28.07.1912).
2002 - A murit Brigitte Massin, muzicolog francez (n.1925).
2001 - A fost înfiinţată Jandarmeria Montană. Primul pluton de jandarmi montani, format din 30 de profesionişti în căţărare, lupte şi acţiuni de salvare, a început să patruleze traseele Buşteni, Azuga şi Sinaia.
2000 - Căderea regimului lui Slobodan Milosevic.
1983 - Liderul sindicatului polonez "Solidaritatea", Lech Walesa a primit Premiul Nobel pentru Pace.
1978 - Scriitorul american Isaac Bashevis Singer a primit premiul Nobel pentru literatură.
1978 - A murit etnomuzicologul Vasile Dinu (n.25.02.1927).
1962 - "The Beatles", grupul britanic ce a revoluţionat muzica, a lansat primul hit "Love Me Do".
1949 - S-a născut B.W. Stephenson, cântăreţ şi compozitor american (m.28.04.1988).
1947 - Formarea Kominformului (Centrul de Informaţii al Comunismului Internaţional).
1938 - A murit Demostene Russo, istoric, specialist în bizantinologie şi critica textelor (n.22.01.1869).
1937 - S-a născut poetul Ioanid Romanescu (m.20.03.1996).
1936 - S-a născut George Jones Jr., cântăreţ american.
1908 - Austria a anexat Bosnia-Herţegovina.
1902 - S-a născut poetul, prozatorul şi ziaristul Zaharia Stancu ("Desculţ", "Ce mult te-am iubit", "Şatra", "Poeme cu lună") (m.05.12.1974).
1897 - A apărut, la Bucureşti, revista enciclopedică săptămânală "Albina".
1881 - S-a născut Barbu Lăzăreanu, istoric, critic literar şi bibliograf (m.19.01.1957).
1864 - S-a născut Louis Lumičre om de ştiinţă, inventator, realizator şi producător francez. Împreună cu fratele său, Auguste (19.10.1862-10.04.1954), brevetează la 13.02.1895 "cinematograful Lumičre" (m.06.06.1948).
1859 - S-a născut Gheorghe Popovici, pictor şi desenator. În 1926, a realizat picturile murale la Palatul Metropolitan din Iaşi (m.24.02.1933).
1830 - A murit Dinicu Golescu, memorialist ("Însemnare a călătoriii mele, Constantin Radovici din Goleşti", "Scrieri") (n.07.02.1777).
1829 - S-a născut Chester Arthur, cel de-al 22-lea presedinte al SUA (1881-1885) (m.18.11.1886).
1817 - A murit Tadeusz Kosciuszko, erou al luptei pentru independenţa naţională în Polonia (n.04.02.1746).
1713 - S-a născut filosoful, prozatorul, dramaturgul şi criticul de artă francez Denis Diderot, personalitate de prim plan a culturii franceze din epoca Luminilor, principalul iniţiator şi redactor al Enciclopediei franceze ("Jacques fatalistul", "Călugăriţa", "Paradox despre actorul de comedie", "Visul lui d`Alembert") (m.31.07.1784).
1582 - Papa Grigore al XII-lea a introdus un nou sistem de calculare a timpului, înlocuind Calendarul iulian cu cel gregorian. Ziua de 5 octombrie a anului 1582 a fost socotită 15 octombrie 1582.

Împărtăşeşte-ne opinia ta::