Evenimente întâmplate în data de 24 Octombrie:


Alege altă dată:
2001 - A murit editorul francez Guy Schoeller, "părintele" formatului Livre de Poche (n.1915).
2000 - A murit cântăreaţa americană de jazz Jeanne Lee (Margaret Davis) (n.1939).
1999 - La Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, a avut loc primul transplant de inimă din România, după 31 de ani de la premiera profesorului Christian Bernard, care a reuşit acest lucru într-un spital din Africa de Sud, în 1968. Intervenţia a început la 20,30 şi a durat 4 ore. Echipa de medici a fost condusă de dr. Şerban Brădişteanu.
1997 - Prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului României a fost înfiinţat Oficiul Naţional al Cinematografiei (ONC) şi Fondul Cinematografic Naţional. Obiective: finanţarea producţiei naţionale din fonduri publice şi provenind din taxe pe audiovizual, stimularea creaţiei şi modernizarea reţelei de cinematografe, privatizarea sălilor de cinema, integrarea României în programele cinematografice europene. Primul preşedinte ONC: Radu Gabrea. Aprobată de Parlamentul României la 17 decembrie 1998, ordonanţa va deveni cea dintâi lege a cinematografiei de după 1989.
1996 - A intrat în vigoare Convenţia cu privire la siguranţa centralelor nucleare (semnată la 20.09.1994 la cea de-a 38-a Conferinţă Generală a AIEA de la Viena).
1983 - A murit Elie Carafoli, inginer român, membru al Academiei Române; a proiectat împreună cu francezul L. Virmoux primul avion de vânătoare românesc, construit în 1930, de Industria Aeronautică Română - Braşov; a publicat "Tratat de aerodinamică", considerat o operă clasică în domeniu) (n.15.09.1901).
1972 - S-a născut jucătoarea de tenis Ruxandra Dragomir.
1969 - S-a născut actriţa mexicană Adela Noriega (seriale tv: "Guadalupe", "Dreptul la iubire", "Maria Isabel").
1960 - La Baikonur a avut loc cea mai mare catastrofă din istoria construcţiei mondiale de rachete, cînd în urma exploziei unei rachete militare sovietice (R - 16) au murit aproximativ 100 de oameni.
1958 - S-a născut Alan Jackman, baterist britanic (Outfield).
1958 - S-a născut Magda Catone, actriţă la Teatrul de Comedie (Filme: "De ce trag clopotele, Mitică?", "E pericoloso sporgersi").
1956 - Cu acordul Kremlinului, Imre Nagy a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri.
1950 - S-a născut Dale Griffin, baterist britanic (Mott The Hoople).
1949 - A fost pusă piatra de temelie a clădirii sediului Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York.
1948 - S-a născut Paul Ryan, compozitor britanic.
1948 - S-a născut Barry Ryan, cântăreţ britanic.
1946 - S-a născut actriţa şi interpreta de muzică uşoară Anda Călugăreanu, foarte cunoscută pentru activitatea sa la televiziune (filme: "Bietul Ioanide", "O zi la Bucureşti") (m.15.08.1992).
1946 - S-a născut Edgar Broughton, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (Edgar Broughton Band).
1946 - S-a născut Jerry Edmonton, baterist canadian (Steppenwolf).
1946 - S-a născut Rob van Leeuwen, chitarist olandez (Shocking Blue).
1945 - S-a născut prozatoarea şi ziarista Tia Şerbănescu (pseudonim pentru Ecaterina Teodorescu), senior editor la cotidianul "Curentul" (rubrica zilnică "Bref") (Premiul pentru jurnalism "Flacăra", Premiul "Pamfil Şeicaru") ("Balada celor rău iubiţi", "Muntele de pietate", "Cumpărătorii", Femeia din fotografie").
1944 - S-a născut Ted Templeman vocalist, trompetist şi baterist american (Harpers Bazaar).
1943 - S-a născut, la Târgovişte, Theodor Stolojan, fost prim-ministru al României, expert al Băncii Mondiale.
1937 - S-a născut Santo Farina, steel chitarist american.
1936 - S-a născut Ludovic Bardocz, grafician.
1936 - S-a născut Bill Wyman, basist britanic (Rolling Stones).
1933 - S-a născut actriţa Draga Olteanu-Matei, apreciată interpretă de comedie pe scenă (Teatrul Naţional, Bucureşti), în film ("Cucoana Chiriţa", "Buletin de Bucureşti", "Pistruiatul", "Ilustrate cu flori de câmp"), şi la televiziune.
1929 - S-a născut Ileana Balotă, artist decorator.
1927 - S-a născut Gilbert Bécaud, cântăreţ şi compozitor francez, unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi francezi, supranumit "Domnul 100 000 de volţi" (m.18.12.2001).
1923 - S-a născut sculptorul Gheorghe Aldea-Sarai.
1921 - S-a născut poeta Veronica Porumbacu (m.1977).
1920 - A fost înfiinţată Societatea Compozitorilor Români, de către Constantin Brăiloiu, Mihail Jora şi alţi compozitori de valoare ai timpului. George Enescu a fost invitat să accepte titlul de preşedinte de onoare. De atunci acest organism s-a dezvoltat, pentru ca în anul 1949 să devină Uniune a Compozitorilor şi Muzicologilor.
1908 - S-a născut geofizicianul canadian J. Tuzo Wilson care a stabilit structura continentelor (m.15.04.1993).
1894 - A murit pictorul Gheorghe Tăttărescu (n.1820).
1648 - Semnarea păcii din Westfalia, care a pus capăt Războiului de 30 de ani (1618-1648).
1541 - A murit Phillipus Paracelsus, fizician şi alchimist (n.01.05.1493).

Împărtăşeşte-ne opinia ta::