Evenimente întâmplate în data de 21 Septembrie:


Alege altă dată:
1992 - A murit prozatorul Ion Băieşu, dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice, autorul romanului "Balanţa" (ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie) (n.02.01.1933).
1990 - Asociaţia Ziariştilor din România a organizat colocviul "Pentru o televiziune independentă". Cei prezenţi au hotărât înfiinţarea unei televiziuni naţionale "sub controlul societăţii civile".
1990 - Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti îl condamnă pe Nicu Ceauşescu la 20 de ani de închisoare, 10 ani de interdicţie a unor drepturi şi degradare militară, schimbând acuzaţia de infracţiune de genocid în instigare la omor deosebit de grav.
1986 - Reprezentanţi ai NATO şi Tratatului de la Varşovia ajung la un acord potrivit căruia ambele părţi urmau să se informeze reciproc despre manevrele militare importante ce urmau să le desfăşoare.
1972 - La Bucureşti a fost inaugurat Centrul european UNESCO pentru învăţământ superior cu scopul de a dezvolta cooperarea între instituţiile de învăţământ superior din Europa.
1964 - Colonie engleză, Malta şi-a proclamat independenţa în cadrul Commonwealthului; Malta a devenit republică la 13.12.1974
1961 - A murit poeta Claudia Millian, soţia poetului Ion Minulescu (n.20.02.1887).
1955 - S-a născut Henry Priestman, clăpar şi chitarist britanic (Christians).
1955 - S-a născut Ducu (Alexandru) Bertzi, cîntăreţ român
1954 - S-a născut Phil "Animal" Taylor, baterist britanic (Motorhead).
1947 - S-a născut Don Felder, chitarist şi compozitor american (Eagles).
1947 - S-a născut scriitorul american Stephen King, autor de romane îmbinând elemente horror, SF şi legendă, multe dintre ele transpuse cinematografic.
1943 - S-a născut Kevin Murphy, pianist american (American Breed, Rufus).
1941 - S-a născut Dickey Lee, cântăreţ şi compozitor pop şi country american.
1939 - Asasinarea primului ministru Armand Călinescu de către un comandou legionar (n. 22.05/4.06.1893).
1934 - S-a născut Leonard Cohen, solist vocal canadian, compozitor, poet, romancier ("Joaca preferată").
1931 - S-a născut actorul american Larry Hagman (serialul de televiziune "Dallas").
1927 - S-a născut Ward Lamar Swingle, vocalist, pianist şi saxofonist american (Swingle Singers).
1923 - S-a născut Jimmy Young, cântăreţ american.
1875 - S-a născut Henric Stanielevici, critic literar, estetician ("Încercări critice", "Cercetări critice şi filosofice", "Noi studii critice")
(m.19.02.1951).
1866 - S-a născut Herbert George Wells, prozator, istoric şi sociolog englez ("Omul invizibil", "Dragostea şi dl. Lewisham", "Utopia modernă") (m.13.08.1946).
1866 - S-a născut Charles Nicolle, medic şi bacteriolog francez. A descoperit modul de transmitere a tifosului exantematic şi agentul patogen al acestei boli. A obţinut Premiul Nobel pentru medicină în anul 1928 (m.28.02.1936).
1864 - S-a născut scriitoarea franceză de origine română Elena Văcărescu. A fost laureată în două rînduri cu premiul Academiei Franceze. A tradus în limba franceză din poeziile lui Eminescu, Blaga, Goga, Topîrceanu, Minulescu, Vinea (m.17.02.1947).
1847 - Inaugurarea primei lucrări moderne de alimentare cu apă a Bucureştiului ("Stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă"), în care pompele erau acţionate de o maşină cu aburi.
1832 - A murit Walter Scott, poet şi scriitor, creator al romanului istoric englez ("Ivanhoe", "Rob Roy") (n.15.08.1771).
1792 - S-a născut Johann Eckermann, poet şi memorialist german, bun prieten cu Goethe, secretarul personal al acestuia ("Convorbiri cu Goethe în ultimii ani ai vieţii lui") (m.03.12.1854).
1391 - A murit Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391). În timpul domniei lui s-au emis primele monede moldoveneşti (groşii de argint), iar Suceava a devenit cetate de scaun.

Împărtăşeşte-ne opinia ta::