Evenimente întâmplate în data de 21 Ianuarie:


Alege altă dată:
2004 - A murit Dinu Adameşteanu, arheolog italian de origine română, membru al Academiei Române. El este cel care a contribuit decisiv la descoperirea siturilor de la Histria, a cetăţii Heracleea şi cel care a revoluţionat tehnicile de studiu în domeniu (n.25.03.1913).
1999 - Greva minerilor din Valea Jiului. La Bucureşti, are loc o conferinţă de presă comună a GDS, Alianţa Civică, AFDPR, LADO, Asociaţia victimelor mineriadelor 1990-1991, la care se face publică hotărîrea de a se organiza un marş de protest faţă de manifestările minerilor la 22.01.1999. La Timişoara, peste o mie de reprezentanţi ai societăţii civile organizează un miting de protest. La ora 15, minerii forţează barajul de la Costeşti, pe care după o oră îl sparg.
1998 - Papa Ioan Paul al II-lea soseşte în vizită la Havana, pentru prima dată în Cuba (21.01-25.01.1998).
1991 - S-a deschis, la Bucureşti, Oficiul UNICEF.
1972 - La Bucureşti, s-a deschis reprezentanţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.
1966 - A murit prozatorul Mihail Lungianu (n.13.12.1876).
1964 - Eugene Ionesco, dramaturg francez de origine română, este ales membru al Academiei Franceze ("Nu", "Scaunele", "Neînţelegerea").
1963 - S-a născut Doru Borobeică (Iris).
1959 - A murit Cecil de Mille, regizor şi producător american ("Sunset Boulevard", "The Greatest Show on Earth", "The Ten Commendments") (n.12.08.1881).
1957 - S-a născut actriţa americană Geena Davis.
1954 - Primul submarin nuclear american, "USS Nautilus", este lansat la apă.
1950 - S-a născut Billy Ocean (Leslie Sebastian Charles), cântăreţ şi compozitor american.
1950 - A murit scriitorul britanic George Orwell ("Ferma animalelor", "1984", "O gură de aer", "Omagiul Cataloniei") (n.25.06.1903).
1947 - S-a născut Pye Hastings, chitarist şi vocalist britanic (Caravan).
1945 - S-a născut Kristian Schultze, clăpar german (Passport, Snowball).
1942 - S-a născut scriitorul Grigore Albu Gral.
1942 - S-a născut Edwin Starr (Charles Hatcher), cântăreţ şi compozitor soul american.
1941 - S-a născut Ritchie Havens, cântăreţ şi chitarist american.
1941 - S-a născut Mac Davis, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.
1941 - S-a născut tenorul spaniol Placido Domingo.
1941 - Mişcarea legionară organizează o rebeliune armată, prin care urmăreşte înlăturarea conducătorului statului, generalul Ion Antonescu, şi preluarea întregii puteri în stat. Legionarii atacă şi ucid soldaţi, provoacă masacre în rîndul populaţiei, jafuri şi distrugeri. După înăbuşirea rebeliunii, mişcarea legionară este înlaturată de la putere şi interzisă, puterea concentrîndu-se în mîinile generalului Antonescu.
1936 - S-a născut Snooks Eaglin, bluesman american.
1927 - S-a născut Petru Creţia, poet, eseist şi traducător ("Norii", "Pasărea Phoenix", "Epos şi logos") (m.16.04.1997).
1924 - S-a născut comicul britanic Benny Hill (m.18.04.1992).
1924 - S-a născut actorul american Aristotle (Telly) Savalas (m.22.01.1994).
1924 - A murit Vladimir Ilici Lenin, principalul teoretician al doctrinei care îi poartă numele, leninismul. Lenin a preconizat o disociere strictă între partid şi clasa muncitoare, creînd astfel premisa pentru instituirea dictaturii comuniştilor. Cu toate că ideologia propusă de Lenin şi-a aflat o largă răspîndire, revoluţia mondiala, pe care acesta o propovăduia, a rămas nerealizată (n.22.04.1870).
1924 - S-a născut actorul american Telly Savalas ("Kojak") (m.22.01.1994).
1921 - Crearea Partidului Comunist Italian, la Livorno.
1921 - S-a născut scriitorul Alexandru Sever.
1920 - S-a născut Viorel Ban, prim solist al Operei Române.
1919 - Adunarea Constituantă, convocată la Dublin, proclamă Irlanda republică independentă. Este format un guvern naţional irlandez. Eamon de Valera este numit preşedintele Republicii Irlanda şi şeful guvernului.
1918 - A murit mitropolitul greco-catolic Victor Mihaly de Apsa (n.1841).
1917 - S-a născut Silvian Iosifescu, critic şi teoretician literar, traducător.
1907 - A murit Vicenţiu Babeş, publicist, jurist, om politic şi membru fondator al Academiei Române (n.21.01.1821).
1907 - A murit filologul italian Graziadio Isaia Ascoli, membru de onoare străin al Academiei Române.
1906 - S-a născut Oleg Antonov, cunoscut constructor rus de avioane (m.1984).
1905 - S-a născut celebrul designer francez Christian Dior.
1900 - S-a născut profesorul şi balcanologul Victor Papacostea (m.20.06.1962).
1898 - S-a născut G.I.Brătianu, istoric, om politic, membru al Academiei
Române. A murit în închisoare, la Sighetul Marmaţiei, la 24.04.1953.
1892 - A murit John Couch Adams, matematician si astronom englez, unul dintre descoperitorii planetei Neptun (n.1819).
1885 - S-a născut scriitorul George Vâlsan (m.1935).
1872 - A murit poetul austriac Franz Grillaparzer (n.15.01.1791).
1852 - S-a născut preotul Vasile Lucaciu, membru marcant al Partidului Naţional Român din Transilvania (m.29.11.1922).
1851 - A murit Gustav Albert Lortzing, actor, compozitor, cîntăreţ si dirijor german (operele comice: "Braconierul", "Ţar şi teslar", "Armurierul") (n.1801).
1848 - La Alba Iulia, apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, sub îngrijirea mitropolitului Andrei Şaguna.
1821 - S-a născut Vicenţiu Babeş, publicist, jurist, om politic şi membru fondator al Academiei Române (m.21.01.1907).
1821 - S-a născut Vincentiu Babeş, publicist, om politic şi membru fondator al Societăţii Academice Române.
1814 - A murit scriitorul francez Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre, precursor al romantismului; a scris, printre altele, romanul "Paul şi Virginia" (n.19.01.1737).
1805 - S-a născut Aaron Florian, istoric. A realizat prima periodizare şi a tras atenţia asupra ştiinţelor auxiliare ale istoriei (genealogia, heraldica, numismatica, epigrafia, diplomatica, ştiinţa sigiliilor) (m.12.07.1887).
1725 - S-a născut scriitorul Matei Milu (m.1801).

Împărtăşeşte-ne opinia ta::