Evenimente întâmplate în data de 2 Octombrie:


Alege altă dată:
2002 - A murit reputatul profesor american Raymond T. McNally, cel mai mare specialist mondial în Dracula, autorul celui mai cunoscut studiu despre Dracula (n.1931).
2002 - A murit Walter Annenberg, fost diplomat american, colecţionar de artă şi patron de presă. Fondator al şcolii de comunicare - care îi poartă numele - din cadrul Universităţii Pennsylvania, Annenberg, fost membru al Partidului Republican şi prieten cu preşedinţii Richard Nixon şi Ronald Reagan, a fost numit ambasador la Londra în 1969, post pe care l-a ocupat timp de cinci ani (n.1908).
2002 - Washingtonul deblochează un ajutor de 8 milioane de dolari pentru opoziţia irakiană.
1997 - A fost adoptat de către statele membre ale Uniunii Europene, Tratatul de la Amsterdam, care îl completează pe cel de la Maastricht; a intrat în vigoare la 01.05.1999.
1993 - A început opoziţia Rusiei faţă de extinderea NATO. Preşedintele rus Boris Elţîn începe să avertizeze ţările vest-europene că Rusia se va împotrivi extinderii spre est a NATO.
1992 - A fost înfiinţată Comisia Naţională pentru Statistică a Consiliului de Orientare şi Coordonare a Activităţii de Statistică ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale.
1974 - A murit scriitorul şi cineastul rus (actor şi regizor) Vasili Şukşin ("Există un asemenea flăcău", "Oameni ciudaţi") (n.25.07.1929).
1971 - S-a născut Tiffany (Tiffany Renee Darwish), cântăreaţă americană.
1971 - A murit poetul Alexandru Colorian (n.18.03.1896).
1961 - S-a născut Robbie Nevil, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.
1955 - S-a născut Philip Oakey, vocalist şi compozitor britanic (Human League).
1952 - S-a născut Ish Ledesman, vocalist şi chitarist cubanez (Foxy).
1951 - S-a născut cântăreţul britanic Sting ("An Englishman in New York").
1950 - S-a născut Michael Rutherford, basist, vocalist şi compozitor britanic (Genesis, Mike & The Mechanics).
1949 - S-a născut Richard Hell (Meyers), basist, vocalist şi compozitor american.
1948 - Stalin şi-a dat acordul pentru constituirea Diviziei de voluntari "Tudor Vladimirescu", moment care reprezintă începutul formării armatei de tip nou "democrat-populare".
1948 - S-a născut Donna Karan, creatoare americană de modă.
1945 - S-a născut Don McLean, cântăreţ şi compozitor american.
1942 - S-a născut prozatorul şi teatrologul Romulus Diaconescu ("De veghe pentru învingători", "Trebuia să se nască Brâncuşi") (m.28.02.2003).
1941 - S-a născut Ronald Meagher, chitarist american (Beau Brummels).
1939 - S-a născut Dan Spătaru, unul dintre cei mai iubiţi artişti ai României, cântăreţ, compozitor şi actor; mii de spectatori i-au aplaudat vocea inconfundabilă şi şlagărele pe care a reuşit să le facă nemuritoare: "Te-aşteaptă un om", "Nu m-am gândit la despărţire", "Trecea fanfara militară", "Drumurile noastre" (m.08.09.2004).
1939 - S-a născut Jimmy Torres, chitarist american (String-A-Longs).
1939 - S-a născut Lolly Vegas, chitarist, vocalist şi compozitor american (Redbone).
1920 - A murit compozitorul şi dirijorul german Max Bruch, reprezentant al romantismului târziu (n.06.01.1838).
1911 - S-a născut Miron Radu Paraschivescu, poet şi publicist ("Cînticele ţigăneşti") (m.17.02.1971).
1904 - S-a născut scriitorul britanic Graham Greene, devenit celebru datorită atitudinii sale contestatare în plan literar faţă de catolicism ("Pivniţele Vaticanului") şi ca autor al unor rafinate romane psihologice ("Un fel de viaţă", "Factorul uman") (m.03.04.1991).
1879 - S-a născut Stevens Wallace, poet american ("The Necessary Angel") (m.02.08.1955).
1877 - Radu Porumbaru a urcat, pentru prima dată, pe Mont Blanc. A fost primul român care a reuşit această ascensiune.
1869 - S-a născut Mohandas Karamchand Gandhi (supranumit Mahatma -"suflet mare"), om politic indian, militant pentru independenţă obţinută pe cale paşnică. Zi comemorativă (m.30.01.1948).
1869 - S-a născut Mahatma Gandhi, conducător al mişcării de eliberare a Indiei (m.30.01.1948).
1853 - S-a născut compozitorul Ciprian Porumbescu (opereta "Crai nou", "Balada", "Sosirea primăverii", "Tatăl nostru") (m.06.06.1883).
1847 - S-a născut memorialistul Francisc Hossu-Longin (m.12.02.1935).
1847 - S-a născut Paul von Beneckendorff und von Hindenburg, preşedintele Reichului (1925-1934). Militar de carieră şi adept înflăcărat al monarhiei, von Hindenburg a devenit o figură emblematică datorită victoriilor repurtate în campaniile primului război mondial şi a fost considerat o personalitate dominantă a dreptei politice. Ca preşedinte al Reichului, s-a dovedit incapabil să se opună ascensiunii la putere a lui Hitler (m.02.08.1934).
1452 - S-a născut Richard al III-lea, rege al Angliei (1483-1485) (m.22.08.1485).

Împărtăşeşte-ne opinia ta::