Evenimente întâmplate în data de 18 Noiembrie:


Alege altă dată:
2002 - Bursa de Valori Bucuresti a fost admisa ca membru corespondent al Federatiei Europene a Burselor de Valori, care cuprinde 31 de membri plini si 8 asociati din rândul burselor mari din Europa.
1999 - Istanbul, Summit OSCE (18-19.11.). Cele 54 de tari membre ale organizatiei semneaza o "Carta a Securitatii", care confirma principiile europene de conduita si sporeste capacitatile de interventie ale OSCE. Treizeci de tari, între care SUA si Rusia, semneaza tratatul care limiteaza Fortele Conventionale în Europa si reduce cu zece procente plafonul armamentelor existente.
1999 - Guvernul adopta Ordonanta de Urgenta nr. 192 (publicata în Monitorul oficial nr. 599, din 8.12.1999) privind înfiintarea Agentiei pentru Protectia Drepturilor Copilului si reorganizarea activitatii de protectie a copilului, îndeplinind astfel una din conditiile impuse pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeana.
1997 - Irakul şi Rusia elaborează un plan de rezolvare a crizei, după care Bagdadul acceptă revenirea imediată a tuturor inspectorilor.
1978 - România este desemnata, în unanimitate, membru al Biroului "Grupului celor 77" din cadrul UNESCO.
1962 - A murit Niels Bohr, fizician danez, laureat al Premiului Nobel, în 1922, pentru teoria asupra structurii atomului; refugiat în SUA, în timpul celui de-al doilea razboi mondial, a participat la fabricarea primelor bombe atomice (n.07.10.1885).
1962 - S-a născut Kirk Hammett, chitarist şi compozitor american (Metallica).
1960 - S-a născut cântareata americană Kim Wilde.
1957 - S-a născut Jenny Burton, vocalistă americană (C-Bank).
1954 - S-a născut John Parr, cântăreţ şi compozitor britanic.
1950 - S-a născut Graham Parker, cântăreţ, chitarist şi compozitor britanic.
1949 - S-a născut Herman Rarebell, baterist şi compozitor german (Scorpions).
1946 - S-a născut Dave Irving, baterist şi vocalist britanic (Supercharge).
1942 - S-a născut actrita americană Linda Evans, interpreta personajului Sue Ellen din celebrul serial TV "Dallas".
1941 - S-a născut Con Clusky, chitarist britanic (The Bachelors).
1936 - S-a născut Hank Ballard, cântăreţ şi compozitor american (The Midnighters).
1936 - S-a născut Don Cherry, trompetist, multi-instrumentist şi compozitor american de free jazz.
1928 - Prima aparitie publica într-un film de animatie, a soricelului "Mickey Mouse", considerat cel mai îndragit personaj creat de Walt Disney.
1922 - A murit Marcel Proust, scriitor si estetician francez, autor al celebrului roman "În cautarea timpului pierdut" (n.10.07.1871).
1886 - A murit Chester Arthur, cel de-al 22-lea presedinte al SUA (1881-1885) (n.05.10.1829).
1883 - A murit omul politic liberal Vasile Boerescu (n.01.01.1830).
1882 - S-a născut Amelita Galli-Curci, soprana italiană de coloratura (m.26.11.1963).
1874 - România a aderat la Conventia internationala pentru îmbunatatirea soartei militarilor raniti din armatele în campanie (Crucea Rosie), încheiata la 10/22.08.1864, la Geneva.
1836 - S-a născut Cesare Lombroso, medic si antropolog italian, precursor al criminologiei moderne ("Omul criminal") (m.19.10.1909).
1786 - S-a născut Carl Maria von Weber, compozitor, dirijor, pianist, considerat parintele operei romantice germane (opera "Der Freischutz", 1821).

Împărtăşeşte-ne opinia ta::