Evenimente întâmplate în data de 17 Septembrie:


Alege altă dată:
2002 - Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, au avut loc, în Tibet, negocieri între oficiali chinezi de nivel înalt şi un emisar al liderului spiritual al Tibetului, Dalai Lama.
2002 - Pentru prima dată de la încheierea celui de-al doilea război mondial, între Tokyo şi Phenian, au avut loc discuţii diplomatice în cadrul unui summit istoric la care au participat premierul Japoniei, Junichuio Koizumi şi liderul Coreei de Nord, Kim Djong II; în urma discuţiilor avute, Japonia a prezentat, oficial, scuze Coreei de Nord pentru neajunsurile din perioada ocupaţiei coloniale nipone (1910-1945), iar partea nord-coreeană a anunţat suspendarea pe termen nedefinit a lansării de rachete cu rază lungă de acţiune; la 5.07.2006, Coreea de Nord a lansat şapte rachete, dintre care una ar fi putut atinge în regiunea Alaska.
2000 - A murit poetul Ioan Alexandru (n.25.12.1941).
1994 - A murit Karl Popper, unul dintre cel mai important filosof britanic al secolului XX (n.28.07.1902) (« Lecţia acestui secol »,"Cunoaştere obiectivă »).
1950 - S-a născut Fee Waybill, vocalist şi compozitor american (The Tubes).
1948 - S-a născut Ritter, actor american de comedie (" Casa plină ", serial TV) (m11.10.2003).
1947 - Guvernele României şi Marii Britanii hotărăsc transformarea reprezentanţelor politice în legaţii.
1944 - Al doilea război mondial. Armata a 4-a Română a dus lupte grele pentru forţarea Mureşului în centrul Transilvaniei, în zona Oarba de Mureş ; bătălia de la Oarba de Mureş este considerată cea mai grea bătălie purtată pe teritoriul românesc în cel de-al doilea război mondial, aproximativ 11 000 mii de militari români, aflaţi sub comandament sovietic, pierzându-şi viaţa în intervalul 17.09-6.10.1944.
1940 - S-a născut Lamonte McLemore, vocalist american (Fifth Dimension).
1939 - Polonia a fost ocupată şi de Armata Roşie, după ce, la 1.09.1939, fusese invadată de trupele germane, moment ce marcase începutul celui de-al doilea război mondial.
1939 - Al doilea război mondial. Trupele sovietice ocupă Ucraina de Vest şi Bielorusia de Vest, ca urmare a înţelegerii ce survenea în urma încheierii Pactului Ribbentrop-Molotov.
1939 - În urma invaziei Poloniei de către URSS, în noaptea de 17 spre 18 septembrie, preşedintele Poloniei, membrii guvernului şi o parte din armata poloneză, au trecut graniţa în România ; mulţi dintre refugiaţii polonezi au părăsit apoi România cu sprijinul guvernului de la Bucureşti.
1937 - S-a născut Phil Cracolici, vocalist american (The Mystics).
1935 - România a fost admisă ca membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor, cu o majoritate de 50 de voturi (din totalul de 52), fapt fără precedent în istoria acestui for internaţional.
1935 - S-a născut scriitorul american Ken Kesey, autor al romanului "Zbor deasupra unui cuib de cuci"; regizorul Milos Forman a ecranizat romanul, în 1975, câştigând cinci premii Oscar (m.10.11.2001).
1929 - S-a născut Sil (Sylvester) Austin, saxofonist şi compozitor american.
1922 - S-a nascut Agostinho Neto, presedinte al Republicii Angola din 1975; a fost si un important poet al limbii portugheze (m.10.09.1979).
1919 - S-a înfiinţat, la Cluj, Conservatorul de muzică şi artă dramatică ce poartă astăzi numele primului său director, compozitorul şi dirijorul Gheorghe Dima.
1901 - S-a născut Alexandru Cosmovici, compozitor şi muzicolog (m.01.03.1995).
1888 - A murit poeta Iulia Hasdeu, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu ("Lacrimile copilăriei","Prinţesa Papillon", "Domnişoara Maussade") (n.02.11.1869).
1863 - A murit scriitorul francez Alfred Victor de Vigny (n.27.03.1797).
1863 - A murit Alfred de Vigny, poet, prozator, dramaturg francez (n.27.03.1797).
1856 - S-a născut Moses Gaster, istoric literar şi folclorist (m.05.03.1939).
1823 - A murit Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, "Şcoala de la Sfântul Sava" - 1818 (n.05.06.1779).
1787 - A fost adoptată Constituţia SUA. A intrat în vigoare la 4.03.1789 şi este valabilă, cu amendamente, şi astăzi.

Împărtăşeşte-ne opinia ta::