Evenimente întâmplate în data de 13 Decembrie:


Alege altă dată:
2005 - A fost inaugurat noul sediu al Bibliotecii Academiei Române.
1991 - A fost semnat Acordul privind reconcilierea, neagresiunea şi cooperarea între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, intrat în vigoare la 19.02.1992. A fost semnată declaraţia privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.
1990 - A fost înfiinţat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), prin Legea nr. 39/13.12.1990. Scopul declarat al acestei instituţii este: "organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa statului în timp de pace, cât şi de război".
1983 - A murit poetul Nichita Stănescu, laureat al Premiului Herder, membru post-mortem al Academiei Române, unul dintre cei mai importanţi poeţi români ("O viziune a sentimentelor", "Necuvintele", "Epica magna") (n.31.03.1933).
1983 - A murit Nichita Stanescu, poet considerat reprezentativ pentru creaţia "generaţiei 60" şi unul dintre cele mai importante nume ale liricii româneşti a secolului al XX-lea, membru titular post-mortem al Academiei Române (n.31.03.1933).
1962 - S-a născut compozitorul şi instrumentistul Vlady Cnejevici.
1961 - S-a născut Austin Sorenson, vocalist şi compozitor norvegian (Fra Lippo Lippi).
1955 - A murit, la Paris, Alexandru Proca, om de ştiinţă, fizician, considerat o notorietate mondială în domeniul particulelor numite "mezoni", a căror existenţă a demonstrat-o teoretic (n.16.10.1897).
1954 - S-a născut John Anderson, vocalist, chitarist şi compozitor american.
1954 - S-a născut Berton Averre, chitarist şi clăpar american (The Knack).
1952 - S-a născut Alan Love, vocalist britanic (Merlin).
1949 - S-a născut Tom Verlaine (Thomas Miller), chitarist, vocalist şi compozitor american (Television).
1948 - S-a născut Tony Gomez, clăpar ceylonez (Foundations).
1948 - S-a născut Ted Nugent, chitarist, vocalist şi compozitor american (Amboy Dukes).
1948 - S-a născut Jeff Baxter, chitarist american (Doobie Brothers).
1948 - A murit dramaturgul Zaharia Bârsan (n.11.01.1878).
1948 - S-a născut pictorul Emil Ciocoiu, stabilit în Germania din 1980.
1944 - A murit pictorul rus Wassily Kandinsky, unul dintre promotorii picturii abstracte nonfigurative, fondator, împreună cu Franz Marc, al grupării "Der Blaue Reiter" - "Călăreţul albastru"; studiul său "Despre spiritual în artă" (1911) a adus o contribuţie teoretică fundamentală în dezvoltarea artei abstracte (n.04.12.1866).
1944 - S-a născut Ron Caines, saxofonist, pianist şi vocalist britanic (East Of Eden).
1944 - S-a născut Marti Webb, cântăreaţă britanică.
1943 - S-a născut sculptorul Mihai Caranica, stabilit în Germania din 1982.
1941 - S-a născut Iulian Neacşu, prozator şi traducător (romanul "Insul").
1929 - S-a născut actorul canadian de teatru şi film Christopher Plummer ("Sunetul muzicii", "Iisus din Nazaret").
1925 - S-a născut actorul american Dick Van Dyke.
1925 - S-a născut sculptorul Ovidiu Maitec, membru corespondent al Academiei Române, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici (1968-1973).
1923 - S-a născut fizicianul american Philip Warren Anderson, laureat al premiului Nobel pentru fizică în anul 1977.
1907 - S-a născut scriitorul Grigore Băjenaru ("Cişmigiu & Com.") (m.05.02.1986).
1907 - S-a născut Grigore Bajenaru, scriitor ("Cismigiu & Com.") (m.05.02.1986).
1901 - S-a născut Alexandru Bîlciurescu, jurist, scriitor şi publicist, autor a peste 30 volume de proză, romane, eseuri (m.07.04.1987).
1895 - S-a născut Roman Gruber, muzicolog rus, autor al lucrării "Istoria muzicii universale" (m.24.03.1962).
1876 - S-a născut prozatorul Mihail Lungianu (m.21.01.1966).
1816 - S-a născut Werner von Siemens, inventator german; a avut un rol important în dezvoltarea industriei telegrafice; a realizat prima linie experimentală de tramvai, la Berlin în 1879 (m.06.12.1892).
1797 - S-a născut poetul Heinrich Heine, ultimul reprezentant al romantismului german (m.17.02.1856).
1693 - A murit cărturarul Dosoftei (Dimitrie Barila), mitropolit al Moldovei.Cunoscând elina, latina, slavona, poloneza şi ucraineana, traduce în româneşte "Psaltirea pre versuri tocmită", prima operă în versuri titărită în româneşte (n.26.10.1624).
1603 - A murit matematicianul francez François Viete, considerat a fi unul dintre fondatorii algebrei moderne (n.1540).
1553 - S-a născut regele Henric al IV-lea (1589-1610), întemeietorul dinastiei de Burbon (14 mai 1610).
1466 - A murit sculptorul italian Donatello, considerat unul dintre cei mai mari artişti ai Renaşterii italiene; împreună cu Brunneleschi şi Masaccio, Donatello este unul dintre promotorii noii arte care avea drept caracteristici spiritul laic şi realist şi ideile umaniste (statuia ecvestră a condotierului Gattamelata) (n.1386).

Împărtăşeşte-ne opinia ta::