Nutzu - creaţii proprii

- Un vânt sălbatec dinspre miazăzi
Aleargă frunzele pe bulevard,
Sunt dezbrăcate, colorate-n gri,
Dar cred în primăvară, în hazard.

- Am potcovit un vis la umbra sorţii
Şi l-am legat cu versuri de-o răchită,
Brodez cu nuferi albi oglinda porţii
Prin care trece luna despletită.

- Nu-mi pasă de nimic, valsez prin ploi
Sub geamul inimii deschis şi gândul
Mă poartă ani-lumină înapoi...
Cândva ne va veni şi nouă rândul

„Frunzele sunt verbe care conjugă anotimpurile.”
Gretel Ehrlich

- Călătorind prin lumea aerobă

- Nevoia de-a crede-n miracolul veşnic
Mă-mpinge să strig către cer când mi-e dor,
Să-mi fac mâna boltă şi inimă sfeşnic,
Iar sufletul meu sub picioare covor

- Iar m-am plimbat prin vise ne-ncepute
Cu paşi mărunţi să nu strivesc vreo stea
Şi-am regăsit aleile pierdute
Dintr-o poveste ce mă căuta.

“Trebuie să-ţi descoperi visul,
apoi drumul într-acolo devine uşor.”
Herman Hesse

în succesiunea lor nebună
clipele s-au oprit să-ţi bată piroane în tâmple

speram să-ţi spună măcar

- Ne-am petrecut o clipă pe-aleile-nserării
Cu paşi mărunţi, iubite, când cinici, când distanţi,
Am rătăcit degrabă penumbrele răbdării
Şi-am învăţat cu timpul că suntem ignoranţi.

- Mi-e dor de mine în absenţa ta,
Dar mi-am legat de paşii înserării
Un ultim vers c-un şal de catifea...
Tu să-l aştepţi pe un peron al gării