Nutzu - creaţii proprii

“Iubirile cele mai mari sunt tocmai cele de care te îndoieşti mai mult.”
Mihail Drumeş

- E noaptea neagră ca un bol cu smoală

- Nu știu dacă mai plouă prin Dumbravă
Sau dacă ochii tăi lucesc pe lac,
Dar mi se pare c-a trecut un veac
De când am fost și inima bolnavă

- Nu crezi că e momentul cel mai bun
Să ne urcăm în primul tren de noapte
Și să oprim, iubito, la Neptun,
Să ne-aruncăm în valuri pe la șapte?

- A mai trecut un an și mi-a fost bine,
Am adunat luceferi, mii, în palmă
(Să știi că treișpe-i norocos cu tine),
În paișpe se anunț-o iarnă calmă,

- Dacă vreodată dorul de mine
O să-ţi vorbească în limbi nevorbite
Cheamă-l aproape, spune-i: "străine,
Ce veşti mi-aduci?" şi ascultă-l, iubite!

- Vezi tu, iubite,-acum că eşti departe,
Eu povestesc cu ploaia despre tine,
Indiferenţa cerului ne-mparte
În două ţărmuri albe şi străine.

- Iubeşti atunci când porţi în ochi întregul cer cu stele,
Te simţi bogat doar navigând cu versul printre ele.
Iubeşti şi-atunci când ai trădat poemul şi cuvântul,
Dar chiar pierzând ai câştigat, e-al tău întreg pământul.

- A fost prea frig și vântul supărat
Ori a plouat prin vise dezvelite,
Eu te-am oprit din drum, ca un pirat,
Și-am ridicat din vorbe terfelite

- Să ştii, iubite, că-n poiana noastră
Au înflorit magnoliile iar,
E semn că toamna asta va fi lungă
Şi basmul nostru fără de hotar.

- Pe drumul meu nu mai zăresc tristețe,
Sunt numai ochii tăi și praf din stele,
În noaptea caldă niște santinele,
Când retrăiesc a doua tinerețe.