Chrisforever - creaţii proprii

aş putea lăsa timpul
să curgă în contrasens,
între două căni de visuri calde,
pană mi se îmbată retina

tiparele nopţii se ţes
pe lungi tăceri învelite în dorinţe.
n-am ştiut
că atunci când începi să respiri

atunci când noi va rămâne înfipt
într-o singură vocală,
voi împacheta destinul
în carafa unui zâmbet stângaci

hai să ne întâlnim pe o foaie,
printre ofuri declinate
de puncte de suspensie,
să ne schiţăm în antiteze

e ultimul vers,
îmi spun
cu paradigma cetelor de lacrimi
luminând în colţul firii

din nou
timpul îmi toarce gânduri,
urzindu-mi poza ta,
cu bulbi de străluciri profunde,

într-un colţ prăfuit de nostalgie,
mi se cos bătăile de inimă.
prin urechile acului se tot aude o tăcere acută
ca un cântec evanescent

cred că te iubesc
de când eram doar umbre
şi-atunci când aţipea lumina,
eu mă agăţam de fiecare punct de noapte

Mi se pare nefiresc
să mai măsor coama timpului
de la prima nemurire
în care te-am împărţit

încep să cadă particule de crepuscul
pe arcadele nopţii,
când ochii mei prelucrează eternuri
să te reped din nou pe foi.