Alerg cu aripile-n vânt
Și văd de sus totul pe pământ.
Văd lumea plină de trăire
Ce-aleargă mult în neștire.
Spun asta cu gând înflăcărat,
Dar nu pot să schimb cerul înstelat.
Văd de sus o prăpastie pustie,
Nu vreau ca drumul oamenii sa-l știe,
Noi știm de soare și de ploaie rece,
Dar și de timpul care trece.
Vreau și eu să înțeleg
Ce se întâmplă cu pământul întreg,
Nu vreau pustiu el să rămână,
Și ziua rea nu vreau să vină.
Putem s-alergăm spre-o-nsorită cale,
Iar sufletul să nu cânte-a jale.
Viața bună oamenii să guste
Și toate cărările să fie robuste.
Aproximativ 1000 de kilometri de păr cad pe toată durata vieţii unui om, cam cât distanţa de la Bucureşti la Viena. Părul uman este atât de puternic, încât ar putea susţine un autobuz aglomerat.
Citate şi Maxime:
Timpul este o arhivă care se uzează şi nu face gălăgie. H.G. Bohn
vezi mai multe poezii de: Eugenia Calancea
Detalii poezie:
Distribuie pe: