Puterea muzicii - William Wordsworth

Un Orfeu! Un Orfeu! Da, credința prinde curaj
Și-și însușește toate minunile de odinioară;
Lângă maiestuosul Panteon îl vei întâlni chiar pe el,
Pe strada ce și-a luat numele de la Oxford.

Acolo e locul său; și el vrăjește mulțimea,
O poartă pe valuri de armonii vesele și răsunătoare;
Umple până la refuz toate inimile cu puterea sa –
S-a auzit vreodată ceva precum vioara lui și el însuși?

Ce adunare plină de avânt! Ce imperiu e acesta!
Cei istoviți prind viață, iar cei flămânzi găsesc fericirea;
Cel îndurerat e mângâiat, iar cel neliniștit își află odihna;
Și sufletul apăsat de vină nu mai simte povara.

Precum Luna luminează norii nopții din jurul ei,
Așa și el, acolo unde stă, e un centru de lumină;
Ea sclipește pe chipul lui Jack, cel cu fruntea întunecată,
Și pe cel palid al brutarului, cu coșul în spate.

Ucenicul grăbit cu treburi trecea în grabă –
Ce mai contează! E prins – și timpul i se scurge în van;
Vânzătorul de ziare e oprit, deși stă nerăbdător;
Și aprinzătorul de felinare, gâfâind – și el e prins în mreajă!

Hamalul se așază pe greutatea pe care o purta;
Fata își aduce roaba cu marfă încoace; –
Dacă un hoț ar fi aici, ar putea fura în voie;
Ea îl vede pe muzicant, e tot ce vede ea!

Stă rezemat de zid; – nu-și potolește larma,
Pălăria îi dă avânt, pe măsură ce darurile cad în ea,
De la bătrâni și tineri, de la cei mai săraci; și iată!
Băiatul cu un singur penny își găsește un penny de dăruit.

O, binecuvântați sunt ascultătorii, și mândră fie mâna
Pentru bucuria pe care o răspândește într-o mulțime atât de recunoscătoare;
Mă bucur pentru el, orb cum e! — și totuși,
Când vorbesc, o fac spre a lăuda, și laudă zâmbind.

Acel bărbat înalt, un uriaș în trup și statură,
Nu-i nicio părticică din el să nu vibreze de încântare;
Ar putea oare să stea locului, chiar de-ar vrea? O, nicidecum!
Muzica îl însuflețește precum vântul prin coroana unui copac.

Privește-l pe acel olog sprijinit în cârjă; precum un turn
Ce s-a înclinat demult, el stă aplecat ceas după ceas! —
Și pe acea mamă, cu sufletul încătușat,
În timp ce își leagănă pruncul în brațe, pe ritmul muzicii.

Acum, trăsuri și care! Vâjâiți ca un torent;
Iată douăzeci de suflete fericite ca-n vis:
Sunt surde la vuietul vostru — nu le pasă de voi,
Nici de ceea ce fugăriți, nici de ceea ce urmăriți!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: William Wordsworth



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.