Nu, pentru a doua Troie - William Butler Yeats

De ce-ar trebui s-o acuz că mi-a umplut zilele
De tot felul de belele sau că în ultima vreme
A îndemnat oamenii proşti la violenţă şi la rele,
Sau ca-învrăjbit centrul cu mahalaua, prin iscusite scheme?

Avut-au ei numai curajul şi dorinţa drept măsură?
Ce-anume-ar fi putut s-o ţină împăcată, să-i fi cuprins
Mintea în cercuri de lumină – fără patimi, fără ură –
Întregită-n rotunda frumuseţe a arcului întins,

Chiar dacă-ar fi părut de pe-altă lume-n zile ca aceste?
Ce-a înstrăinat-o, ce afront sau ce nevoie?
De ce? Ce i s-a întâmplat pentru a fi aşa cum este?
Mai trebuie oare arsă undeva o altă Troie?

tr. Petru Dimofte

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: William Butler Yeats



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.